Alerta a fost dată marţi de oamenii aflaţi pe plajă, care au sunat la 112, anunţând dispariţia unei persoane ce a intrat în mare şi nu a mai ieşit.
Spre locaţia indicată s-a deplasat iniţial o ambarcaţiune uşoară cu echipaj mixt ISU – Garda de Coastă, dar aceasta nu a putut ajunge în punctul respectiv din cauza mării foarte agitate.
În zonă s-au deplasat doi scafandri din Mangalia, care au început căutarea persoanei, dar aceştia au solicitat sprijin de la colegii din Constanţa, iar spre Mangalia au plecat trei autospecialele de scafandri, cu 10 subofiţeri şi un ofiţer.
Martorii le-au spus pompierilor că persoana dispărută ar fi intrat în apă împreună cu încă un bărbat pentru a salva o femeie şi pe copilul ei. S-a reuşit salvarea femeii şi a copilului, dar numai unul dintre salvatori a ieşit la mal.
Pe plajele din Mangalia, dar şi pe majoritatea plajelor de pe litoral, au fost arborate steagurile roşii, care interzic intratul în apa mării, sau cele galbene, care îndeamnă la precauţie.
Citeşte şi: FOTO | O femeie a murit după ce a căzut într-o fântână adâncă de 22 m, din Zălan, Covasna
Citeşte şi: FOTO | Negocieri cu sindicatele la Ministerul Justiţiei privind condiţiile din închisori. Sindicat ANP: Nu vom păcăli CEDO, vom fi amendaţi. Nu doar deţinuţii trebuie să fie despăgubiţi, ci şi noi
Citeşte şi: Toader: Codul Penal nu are mereu o proporţie justă între gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă. „Sustrage cineva un document, pedeapsa e până la 7 ani, ucide din culpă, ia până la 5 ani”