Studiu: 7 din 10 angajaţi ştiu sau şi-ar dori să ştie salariile colegilor de muncă

Un studiu Reveal Marketing Research arată că 7 din 10 angajaţi ştiu sau şi-ar dori să ştie salariile colegilor de muncă. De asemenea, 46% dintre angajaţi declară că există disparităţi salariale de gen pentru poziţii similare la actualul loc de muncă.

356 afișări
Imaginea articolului Studiu: 7 din 10 angajaţi ştiu sau şi-ar dori să ştie salariile colegilor de muncă

Studiu: 7 din 10 angajaţi ştiu sau şi-ar dori să ştie salariile colegilor de muncă

Prin cel mai recent studiu reprezentativ la nivel naţional, Reveal Marketing Research şi-a propus să creeze o imagine efectivă şi de ansamblu asupra unui subiect intens dezbătut şi de maxim interes în momentul de faţă şi anume discriminarea salarială la locul de muncă.

În data de 30 Martie 2023, Parlamentul European a adoptat în plen un set de măsuri obligatorii privind transparenţa şi egalitatea salarială. Astfel că, noua legislaţie va impune companiilor din UE să divulge angajaţilor informaţii utile pentru a putea compara salarii şi a expune diferenţe de remunerare între femei şi bărbaţi.

Potrivit studiului, 50% dintre angajaţii români cunosc salariile colegilor de muncă, iar 38% dintre cei ce nu le cunosc ar vrea să deţină informaţii în acest sens. Unul din 2 angajaţi au auzit de măsurile privind transparenţa şi egalitatea salarială adoptate de Parlamentul European, iar 46% dintre angajaţi declară că există disparităţi salariale de gen pentru poziţii similare la actualul loc de muncă

Angajaţii români manifestă deschidere faţă de interzicerea secretului salariului. Conform datelor studiului Reveal Marketing Research, 50% dintre angajaţii români declară că ştiu ce salarii au colegii de muncă, într-o măsură semnificativ mai mică angajaţii peste 55 ani (35%). Îndreptându-ne atenţia către cealaltă jumătate de angajaţi care nu cunosc salariile celorlalţi, 38% dintre aceştia declară că şi-ar dori să deţină informaţii în acest sens. Se poate observa o descreştere graduală a interesului de a afla salariile celorlalţi colegi o dată cu înaintarea în vârstă, cei mai interesaţi fiind tinerii cu vârste între 18-24 ani (58%) şi 25-35 ani (45%), iar la polul opus cei mai dezinteresaţi persoanele mature peste 55 ani (28%). Acest fenomen poate fi explicat de faptul că în general, tinerii sunt mai activi în căutarea de oportunităţi de dezvolatare şi de beneficii financiare atractive, pe când persoanele mature apreciază în mai mare măsură stabilitatea şi siguranţa locului de muncă.

Alte diferenţe semnificative apar dacă ne raportăm la mediul de rezidenţă sau la gen, atât cei din mediul urban (40% vs. 30% rural) cât şi femeile (43% vs. 33% bărbaţi) manifestând o dorinţă mai mare de transparenţă a salariilor.

Pornind de la scopurile de combatere a discriminării salariale la locul de muncă şi eliminare a disparităţii salariale de gen (care în 2020 atingea pragul de 13% în UE în defavoarea femeilor), Parlamentul European a adoptat un set de măsuri privind transparenţa şi egalitatea salarială. În acest context, jumătate dintre angajaţii români (47%) declară că au auzit de aceste măsuri adoptate de Parlamentul European. La o privire mai atentă, observăm că mai informaţi sunt bărbaţii (52% vs. 42% femei) şi cei din mediul urban (50% vs. 36% rural). Mai mult decât atât, 46% dintre angajaţi declară că au observat disparităţi salariale de gen pentru poziţii similare la actualul loc de muncă, într-o măsură semnificativ mai mare angajaţii din mediul urban (48% vs. 36% rural). Pe de altă parte, 43% menţionează că nu au observat astfel de diferenţe salariale, în special cei peste 55 ani (61%), iar o proporţie de 11% admit că nu cunosc informaţii în acest sens.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
salariu,
muncă,
coleg

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici