“Sufocarea şi forţa excesivă sunt interzise”. Ce va cuprinde Actul pentru Justiţie în Poliţie din 2020, prezentat astăzi de democraţi

1518 afișări
Imaginea articolului “Sufocarea şi forţa excesivă sunt interzise”. Ce va cuprinde Actul pentru Justiţie în Poliţie din 2020, prezentat astăzi de democraţi

Sufocarea şi forţa excesivă sunt interzise

Democraţii din Congresul American vor prezenta astăzi legislaţia privind reforma poliţiei, în urma protestelor masive pentru moartea lui George Floyd. Proiectul de lege va interzice sufocarea suspecţilor şi folosirea excesivă a forţei, va promova răspunderea şi va schimba registrul de conduită. Totodată, el include instruirea poliţiştilor cu privire la combaterea actelor de discriminare.

Proiectul are ca scop principal domolirea protestelor cauzate de moartea lui George Floyd, manifestaţii violente care ţin deja de aproape două săptămâni. Poliţiştilor care investighează cazurile de trafic de droguri le va fi interzis să intre în casele oamenilor fără să bată la uşă. Ofiţerii vor fi obligaţi să respecte cu stricteţe legea federală care le impune să poarte camere de luat vederi în timpul misiunii, potrivit Business Insider.
 
Nu este clar dacă republicanii vor susţine proiectul de lege al democraţilor sau dacă vor accepta doar anumite pasaje din legislaţie, ca parte a unui compromis politic. Preşedintele Donald Trump urmează să se întâlnească cu forţele de ordine luni, conform programului de la Casa Albă.
 
Actul se va numi „Justice in Policing Act of 2020” / “Actul pentru Justiţie în Poliţie din 2020” şi va fi introdus de senatorii Corey Booker şi Kamala Harris şi de reprezentanţii Karen Bass şi Jerry Nadler. Preşedintele Camerei, Nancy Pelosi, va apărea luni într-o conferinţă de presă pentru a dezvălui proiectul de lege, arătând că aceasta va fi o prioritate pentru trecerea în Camera controlată de democraţi. 
 
Comitetul judiciar va organiza miercuri o audiere cu privire la practicile poliţie şi la responsabilitatea forţelor de ordine.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici