Tesla plimbăreaţă, dispărută în Norvegia şi găsită în România. Maşina de 50.000 de euro era parcată lângă un imobil din Suceava

  • O maşină Tesla, în valoare de 52.000 de euro, care fusese furată în Norvegia, a fost găsită în Suceava.
  • Maşina a fost descoperită joi, de poliţiştii de frontieră, lângă un imobil dintr-o localitate suceveană.
19461 afișări
Imaginea articolului Tesla plimbăreaţă, dispărută în Norvegia şi găsită în România. Maşina de 50.000 de euro era parcată lângă un imobil din Suceava

Potrivit anchetatorilor, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei cu sprijinul poliţiştilor din cadrul ITPF Iaşi au descoperit şi confiscat un autoturism marca Tesla, în valoare de 52.000 de euro, căutat de autorităţile din Norvegia.

Descoperirea a avut loc joi, în jurul orei 21.00, la un imobil de pe raza localităţii Marginea, judeţul Suceava. Poliţiştii de frontieră au făcut verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că maşina este căutată pentru confiscare, alertă fiind introdusă de autorităţile din Norvegia.

Maşina, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, a fost transportată la sediul Poliţiei de Frontieră, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru infracţiunile de tăinuire.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici