Toaleta Prefecturii Bacău, dotată cu un sistem de acces „ca la NASA”. PSD se amuză: „Ce s-o afla ascuns în WC-ul cu pricina”?

  • Digitalizarea a ajuns şi la toaleta Prefecturii din Bacău, unde nu se poate intra fără cartelă de acces.
  • „Va fi decontat prin PNRR?”, se întreabă social-democraţii.
  • Aceştia spun, amuzaţi de situaţie, că se poate întâmpla „să dea ghinionul peste tine” şi să nu poţi intra.
554 afișări
Imaginea articolului Toaleta Prefecturii Bacău, dotată cu un sistem de acces „ca la NASA”. PSD se amuză: „Ce s-o afla ascuns în WC-ul cu pricina”?

FOTO. Facebook PSD Bacău

„Prefectura Bacău şi-a digitalizat WC-ul! Va fi decontat din fonduri UE, prin PNRR? Este neclar încă dacă se va deconta vreodată prin PNRR, dar digitalizarea WC-ului de la Prefectură, unde - de ceva vreme - nu mai poţi intra fără cartelă sau cod de acces, este un uriaş pas pe linia recreerii Bacăului, anunţată de USR încă din campania pentru localele de anul trecut”, spun, sâmbătă, social-democraţii pe pagina de Facebook.

Aceştia spun, amuzaţi de situaţie, că este „inutil să menţionăm ce se poate întâmpla dacă dă peste tine ghinionul, se poate întâmpla oricui, şi n-ai cartela la îndemână sau ai uitat codul de acces, mai ales în contextul necruţătoarelor temperaturi caniculare din ultima perioadă. Nici prefectul USR, Leonard Bulai, nu e scutit de ipoteza unui asemenea pocinog”.

Cei de la PSD spun că întrebarea care nu le dă pace este „ce s-o afla ascuns în WC-ul cu pricina de i-au montat sistem de acces ca la NASA? Nu de alta dar, până bagi cartela sau tastezi codul, există neşansa ca bucuria să dea de tot peste tine”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici