Traian Igaş acuză CNADNR de incompetenţă după ce mai mulţi copaci s-au rupt la marginea DN7

Senatorul Traian Igaş a acuzat, marţi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) de "incompetenţă şi dezinteres", după ce furtunile din ultimele zile au rupt mai mulţi copaci de la marginea DN7, punând în pericol viaţa oamenilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

744 afișări
Imaginea articolului Traian Igaş acuză CNADNR de incompetenţă după ce mai mulţi copaci s-au rupt la marginea DN7

Igaş acuză CNADNR de incompetenţă după ce mai mulţi copaci s-au rupt la marginea DN7

Parlamentarul arădean a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că a adresat o interpelare premierului şi ministrului transporturilor în care cere explicaţii referitoare la pericolul din spatele refuzului autorităţilor de a toaleta plantaţia rutieră de pe marginea DN 7.

“Încă de anul trecut am solicitat CNADNR să intervină pentru toaletarea plantaţiei rutiere de pe Drumul Naţional 7. Din răspunsul primit şi pagubele create de furtuna din ultimele zile trag concluzia că cei de la CNADNR au alte preocupări decât cele din fişa postului. În aceste condiţii, sper că se va face curăţenie în această instituţie”, a declarat senatorul Traian Igaş.

Senatorul arădean afirmă că viaţa este mai importantă decât incompetenţa unor funcţionari, iar ultimele evenimente arată că "este nevoie de o evaluare a managementului" acestei instituţii. Parlamentarul a atras atenţia asupra acestui lucru şi într-o declaraţie politică de dată recentă în care spune că securitatea rutieră a României este la cote de avarie, după cum arată un raport al Comisiei Europene.

“Echipele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au fost nevoite să vină în sprijinul celor de la CNADNR pe segmentele de drum naţional în trei situaţii pe raza judeţului, deşi acest lucru este în responsabilitatea secţiei de drumuri. Pagubele puteau fi evitate dacă CNADNR îşi respecta îndatoririle şi curăţa plantaţia rutieră. De aceea, Poliţia Română poate face toate eforturile pentru a împiedica accidentele şi a fluidiza traficul dacă se loveşte de incompetenţa celor de la CNADNR. Am atras atenţia şi asupra securităţii rutiere din România aflată din nou în postura ţării cu cel mai mare număr de decese rutiere. Avem ruşinos de puţini km de autostradă, iar drumurile naţionale sunt într-o stare deplorabilă. CNADNR poartă responsabilitatea pentru situaţia de fapt şi nu le mai putem permite să se ascundă după deget”, a mai declarat senatorul Constantin Traian Igaş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici