Trupul Patriarhului Teoctist a fost depus în Catedrala Patriarhală

Trupul Patriarhului Teoctist a fost depus, luni seară, în jurul orei 22.00, în Catedrala Patriarhală, unde preoţii şi episcopii continuă slujba specială premergătoare înmormântării acestuia.

1 afișare
Imaginea articolului Trupul Patriarhului Teoctist a fost depus în Catedrala Patriarhală

Trupul Patriarhului Teoctist a fost depus în Catedrala Patriarhală - 2 -

La slujbă a participat şi preşedintele Traian Băsescu, care a părăsit  Patriarhia după câteva minute de rugăciune.

Surse din Patriarhie au declarat că slujba din Catedrala Patriarhală, începută practic imediat după aflarea veştii dispariţiei patriarhului, va continua fără oprire până ce acesta va fi înhumat.

Aceleaşi surse au mai declarat că, potrivit canoanelor, reşedinţa şi biroul patriarhului au fost sigilate, urmând ca marţi dimineaţă, în prezenţa membrilor Sinodului Mitropolitan, să fie deschise pentru a fi căutat un eventual testament.

Tot marţi, Sinodul Mitropolitan ar urma să stabilească pas cu pas "desfăşurătorul" pentru următoarea perioadă, inclusiv lista invitaţilor din străinătate care ar urma să participe la funeralii şi alte detalii organizatorice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici