Turiştii blocaţi la Moieciu pot părăsi zona, după ce drumul distrus de o vijelie a fost refăcut

Autorităţile braşovene au reuşit, sâmbătă, în jurul orei 14.00, să deblocheze o porţiune a drumului judeţean dintre Moeciu de Sus şi Moeciu de Jos, afectat de o viitură puternică, astfel încât turiştii blocaţi în mai multe pensiuni din zonă, să poată pleca acasă.

1 afișare
Imaginea articolului Turiştii blocaţi la Moieciu pot părăsi zona, după ce drumul distrus de o vijelie a fost refăcut

Turiştii blocaţi la Moieciu pot părăsi zona, după ce drumul distrus de o vijelie a fost refăcut

Potrivit Prefecturii Braşov, ai cărei reprezentanţi s-au deplasat în zonă, împreună cu angajaţii ISU Braşov, drumul care a fost blocat pe o porţiune de aproximtiv 60 de metri, în zona Valea Popii din Moeciu de Sus, a fost refăcut parţial şi se circulă pe un sens de mers, astfel încât turiştii pot părăsi zona cu maşinile personale.

O parte dintre turiştii blocaţi în pensiuni au început să părăsească zona, îndreptându-se spre case, unii dintre ei alegând să plece pe jos chiar înainte de deblocarea drumului.

Conform autorităţilor braşovene, aproximativ 40 de pensiuni au fost izolate, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în urma unei vijelii puternice, după
ce apa a inundat şi a stricat drumul dintre localităţile Moeciu de Sus şi Moeciu de Jos.

Ploaia care a durat aproximativ o oră a inundat aproximativ o sută de case ale localnicilor şi a distrus două podeţe şi câţiva stâlpi de electricitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici