Un bărbat a stat două zile în greva foamei pe Arcul de Triumf

Un bucureştean de 48 de ani, patron al unei firme care a dat faliment şi a acumulat datorii de aproximativ 50.000 de dolari, a stat două zile în greva foamei pe Arcul de Triumf din Capitală, cerând să nu fie evacuat din locuinţa sa, vândută la licitaţie pentru a-i fi plătite datoriile.

15 afișări
Imaginea articolului Un bărbat a stat două zile în greva foamei pe Arcul de Triumf

Un bărbat a stat două zile în greva foamei pe Arcul de Triumf (Imagine: Mediafax Foto)

Ilie R., de 48 de ani din Bucureşti, a fost patron al unei firme de produse petroliere, care lucra cu o societate din Bulgaria. Firma bucureşteanului a acumulat o serie de datorii către firma din Bulgaria, a dat faliment, iar în 2000 compania respectivă l-a dat în judecată pentru a-şi recupera creanţele, potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, Florin Hulea.

Bărbatul s-a apărat singur în instanţă, iar firma din Bulgaria a câştigat procesul, instanţa decizând executarea silită pentru recuperarea datoriei de aproximativ 50.000 de dolari.

Astfel, casa lui Ilie R. a fost scoasă la licitaţie, dar bărbatul a reuşit să obţină o serie de amânări de la cumpărător, locuind în prezent în casa respectivă împreună cu fosta soţie.

Pentru că fusese anunţat că luni, la ora 18.00, cumpărătorul va veni pentru a pune în aplicare măsura executării silite, bărbatul s-a urcat, duminică după-amiază, pe Arcul de Triumf şi a intrat în greva foamei.

Ilie R. a primit, în această perioadă, doar apă şi ţigări de la cei doi negociatori care au ţinut în permanenţă legătura cu el, unul de la Poliţia Capitalei şi altul de la Brigada Specială de Intevenţie a Jandarmeriei.

Cei doi negociatori au discutat cu executorul şi cumpărătorul casei şi au reuşit să amâne cu trei săptămâni executarea silită. Luni a venit la Arcul de Triumf şi avocatul cumpărătorului, care a confirmat amânarea, iar în jurul orei 22.00, negociatorii au reşit să-l convingă pe bărbat să coboare de pe monument la ambulanţa care aştepta jos, pentru a fi supus unor investigaţii medicale.

Fosta sa soţie nu a venit să-l viziteze, însă i-a trimis îmbrăcăminte şi ţigări şi a ţinut legătura cu el prin telefon.

Bărbatul a fost coborât luni seara, în jurul orei 23.00, cu ajutorul unei autoscări de pompieri, şi a fost dus la echipajul SMURD prezent la faţa locului pentru investigaţii medicale. Ilie R. a refuzat să fie transportat la spital, a vrut să se urce înapoi pe clădire, însă a fost imobiliat şi dus la o secţie de Poliţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici