Un bărbat şi-a dat foc în faţa Poliţiei Locale din Piteşti. El a fost dus la spital cu arsuri grave

Un bărbat de 45 de ani şi-a dat foc în faţa sediului Poliţiei Locale din Piteşti, fiind salvat de către doi poliţişti locali, care au chemat ambulanţa şi au anunţat Poliţia Naţională cu privire la acest incident, bărbatul fiind transportat la spital cu arsuri grave.

Imaginea articolului Un bărbat şi-a dat foc în faţa Poliţiei Locale din Piteşti. El a fost dus la spital cu arsuri grave

Un bărbat şi-a dat foc în faţa Poliţiei Locale din Piteşti. El a fost dus la spital cu arsuri grave (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, un bărbat de 45 de ani şi-a dar foc, joi seară, pe Bulevardul Eroilor din Piteşti, suferind arsuri grave.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, s-a deplasat cu un autoturism până în apropierea sediului Poliţiei Locale din Piteşti, a coborât din maşină şi şi-a dat foc în stradă. Doi poliţişti locali care au văzut ce s-a întâmplat au intervenit pentru a stinge flăcările care l-au cuprins pe bărbat, după care au sunat la 112, au declarat surse din Poliţia Locală Piteşti.

Bărbatul a fost preluat cu o ambulanţă, care l-a transportat, în primă fază, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, unde, având în vedere starea sa gravă, medicii au decis să-l trimită la o unitate sanitară din Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat că nu se cunoaşte motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest, poliţiştii nereuşind să discute cu bărbatul care s-a autoincendiat, din cauza stării sale grave de sănătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici