Un dramaturg celebru a murit din cauza COVID-19

  • Dramaturgul Terrence McNally a devenit primul american celebru care şi-a pierdut viaţa din cauza COVID-19
  • McNally fost considerat unul dintre cei mai importanţi dramaturgi din generaţia sa
  • Scriitorul a câştigat de patru ori premiul Tony
738 afişări
Imaginea articolului Un dramaturg celebru a murit din cauza COVID-19

Un dramaturg celebru a murit din cauza COVID-19

Dramaturgul Terrence McNally a devenit primul american celebru care şi-a pierdut viaţa în urma complicaţiilor apărute după contactarea noului coronavirus. A murit la 81 de ani, marţi, la spitalul Sarasota Memorial Hospital, din Florida.

A fost considerat unul dintre cei mai importanţi dramaturgi din generaţia sa, câştigând de patru ori premiul Tony. În 2019, i-a fost acordată o distincţie pentru întreaga carieră.

A fost recompensat cu premii Tony pentru cea mai bună piesă pentru ”Love! Valour! Compassion!” şi pentru ”Master Class” şi a primit trofee Tony pentru cel mai bun libret de musical pentru ”Kiss of the Spider Woman” şi ”Ragtime”.

Dintre creaţiile sale, trei au ajuns pe marele ecran. Farsa cinematografică ”The Ritz”, în 1976, regizată de Richard Lester, comedia romantică ”Frankie and Johnny”, în 1991, cu Al Pacino şi Michelle Pfeiffer, şi ”Love! Valour! Compassion!, în 1997.

Piesele lui McNally au cunoscut succesul atât din partea receptării critice cât şi din partea publicului larg, fiind un simbol al teatrului gay, prin abordările pe care le-a avut dovedind inteligenţă şi simţul umorului chiar şi atunci când era vorba de homofobie ori despre epidemia HIV.

În urma dramaturgului a rămas soţul său, producătorul Tom Kirdahy.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici