Un turist a căzut de la balconul unui hotel din staţiunea Mamaia

Un turist din judeţul Mehedinţi a fost internat în spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce a căzut de la un balcon situat la etajul al treilea al unui hotel din staţiunea Mamaia, acolo unde era cazat împreună cu familia.

673 afișări
Imaginea articolului Un turist a căzut de la balconul unui hotel din staţiunea Mamaia

Un turist a căzut de la balconul unui hotel din staţiunea Mamaia (Imagine: Ghita Porumb/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al IPJ Constanţa, poliţiştii din staţiunea Mamaia au fost sesizaţi, în noaptea de duminică spre luni, că o persoană a căzut de la etajul al treilea al unui hotel din staţiune.

Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că, puţin după miezul nopţii, Dumitru G. (57 de ani), din localitatea Jiana, judeţul Mehedinţi, s-a dezechilibrat în timp ce se afla în balconul camerei de hotel, unde era cazat împreună cu familia, şi a căzut de la înălţime.

Bărbatul a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, fiind diagnosticat cu traumatism coloană dorso-lombară şi fractură de vertebră.

El a fost internat în Secţia de Neurochirurgie pentru tratament de specialitate.

Poliţiştii continuă investigaţiile pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici