Vaslui: Comisar-şef din Direcţia Rutieră şi şeful Biroului Rutier, reţinuţi de procurorii DNA

Comisarul şef Mihai Axente din Direcţia Rutieră a Poliţiei Române şi şeful Biroului Rutier din municipiul Vaslui, Iulian Munteanu, au fost reţinuţi de procurorii DNA, cel dintâi fiind acuzat că a luat mită de la cel din urmă pentru a nu constata mai multe neregului din instituţia condusă de acesta.

2622 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Comisar-şef din Direcţia Rutieră şi şeful Biroului Rutier, reţinuţi de procurorii DNA

Vaslui: Comisar-şef din Direcţia Rutieră şi şeful Biroului Rutier, reţinuţi de procurorii DNA (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit procurorilor DNA Iaşi, din 2013 până în prezent, Iulian Munteanu, în calitate de şef al Biroului Rutier Vaslui (structură la nivel de municipiu), a îndeplinit atribuţii privind coordonarea şi controlul activităţii de constatare şi sancţionare a abaterilor contravenţionale de către angajaţii acestei unităţi.

În perioada respectivă, acesta a determinat mai mulţi agenţi de poliţie din subordinea sa să aplice sancţiuni pentru contravenţii prevăzute de Codul rutier mai blânde decât care s-ar fi impus, mergând de la reducerea cuantumului amenzii până la înlocuirea cu avertisment, ori chiar să evite aplicarea vreunei sancţiuni. În unele situaţii, Munteanu a pretins de la conducătorii auto favorizaţi, foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul (baterie auto, lemne de foc, 12 metri cubi de scândură la preţ redus pentru acoperişul unui imobil aparţinând unui superior de-al său, 400 de bucăţi de scândură cu model) şi, totodată, i-a determinat pe subordonaţi să falsifice procesele verbale de constatare, în unele situaţii chiar prin suprascriere, pe baza cărora s-a stabilit natura sancţiunii, arată anchetatorii DNA.

De asemenea, la data de 11.06.2015, Iulian Munteanu, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului în legătură cu un accident rutier în care a fost implicată o persoană din anturajul ofiţerului de poliţie şi un agent de poliţie, denaturând realitatea şi împrejurările în care s-a produs evenimentul. În acest sens, l-a sancţionat contravenţional cu suspendarea permisului de conducere pe agentul de poliţie, deşi vinovată de producerea accidentului a fost cealaltă persoană.

La data de 30.12.2014, Munteanu l-a determinat pe şeful unei instituţii să îndeplinească în mod defectuos un act constând în coordonarea activităţii utilajelor de deszăpezire pe raza municipiului Vaslui, respectiv să trimită un utilaj de deszăpezire, atât la proprietatea sa, la proprietatea unui superior şi la spălătoria unei cunoştinte, mai spun procurorii.

În cursul lunii august 2015, în schimbul intervenţiei la un angajat de la Registrul Auto Român Vaslui pentru a urgenta inspecţia tehnică periodică a unui autovehicul şi eliberarea cu celeritate a cărţii tehnice a autoturismului, Munteanu a pretins pentru sine materiale de construcţie. De asemenea, a promis unei persoane că va determina un lucrător de poliţie judiciară din cadrul poliţiei unui alt oraş să soluţioneze cu celeritate un dosar penal în care era cercetată persoana respectivă, iar în schimb a pretins şi primit obiecte de îmbrăcăminte.

La data de 6 februarie 2015, Munteanu a dispus folosirea în interes personal a unuia dintre autoturismele din dotarea Biroului Rutier Vaslui pentru deplasarea, pe raza municipiului Vaslui, a unei persoane din anturajul său, iar la data de 4 septembrie 2015, a falsificat prin alterare conţinutul unei autorizaţii de reparaţie emise de Biroul Rutier Vaslui pentru un autoturism, astfel încât proprietarul să beneficieze de o despăgubire mai mare, potrivit DNA.

La rândul său, în calitate de comisar-şef de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Mihai Axente a primit de la Iulian Munteanu, la data de 8 aprilie 2015, produse alimentare (carne de miel) şi băuturi alcoolice (vin de diverse sortimente) şi a acceptat, la începutul lunii mai 2015, promisiunea unui obiect de mobilier confecţionat artizanal (pat din lemn de esenţă frasin), în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu, respectiv pentru ca să nu constate nereguli legate de activitatea Biroului Rutier Vaslui şi ca să nu aplice eventuale sancţiuni, ca urmare a controlului de fond efectuat în perioada 30 martie - 20 aprilie 2015, arată procurorii.

Ei îl acuză şi pe şeful Serviciului Rutier Vaslui (structură la nivel de judeţ), Ioan Vîrlan, că a determinat, la data de 11.02.2015, pe un agent de poliţie din subordine să modifice procesele-verbale de contravenţie întocmite pentru două persoane, în sensul modificării sancţiunii aplicate, din amendă contravenţională în avertisment. La data de 07.09.2015, l-a determinat pe acelaşi agent de poliţie să nu îndeplinească un act din sfera atribuţiilor de serviciu– respectiv constatarea şi sancţionarea corespunzătoare a unei abateri contravenţionale comise de o persoană.

La data de 8.10.2015, acesta a dispus folosirea în interes personal a unui autoturism marca Audi din dotarea Serviciului Rutier Vaslui, respectiv pentru deplasarea pe raza municipiului Vaslui a unei persoane din familia sa, mai spun procurorii.

Şi Augustin Nicolae Brat, subcomisar de poliţie în cadrul Serviciului Rutier Vaslui, este acuzat că a intervenit pe lângă un agent de poliţie care a constatat săvârşirea de către un conducător auto a unei abateri contravenţionale, determinându-l pe agentul constatator să nu aplice sancţiunea care se impunea - amendă între 340 lei şi 425 lei, echivalentul a 4 sau 5 puncte amendă - pentru ca astfel să evite suspendarea permisului de conducere pe 30 de zile.

Iulian Munteanu şi Mihai Axente au fost reţinuţi, vineri, iar procurorii DNA Iaşi cer sâmbătă arestarea lor preventivă la Tribunalul Vaslui.

Munteanu este acuzat de: trei infracţiuni de luare de mită, dare de mita în formă continuată (două acte materiale), două infracţiuni de trafic de influenţă, două infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, 12 infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, două infracţiuni de instigare la fals intelectual şi trei infracţiuni instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Axente este acuzat de luare de mită în formă continuată (două acte materiale).

Ioan Vîrlan a fost pus sub urmărire şi va fi cercetat sub control judiciar pentru săvârşirea a trei infracţiuni de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

Nicolae Augustin Brat a fost pus sub urmărire, fără a se lua vreo măsură preventivă faţă de acesta, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici