Prima pagină » Social » Victimele inundaţiilor din Galaţi vin să ajute sătenii din Băcel: Noi ştim ce înseamnă

Victimele inundaţiilor din Galaţi vin să ajute sătenii din Băcel: Noi ştim ce înseamnă

Localnicii din comuna Costache Negri din judeţul Galaţi, care au fost inundaţi în septembrie 2024, s-au mobilizat şi adună ajutoare pentru cei din Băcel, judeţul Covasna. Pe lângă TIR-ul încărcat cu de toate, vor veni, sâmbătă, să muncească la scoaterea noroiului din case.
Sursa: Covasna 45
Gabriel Pecheanu
03 iun. 2025, 11:47, Social

„Noi ştim ce înseamnă. Am fost inundaţi şi au venit oameni cu suflet mare chiar şi din Suceava şi ne-au ajutat. Vrem să ajutăm şi noi! Am pregătit un TIR, e deja plin pe jumătate cu pături, cu alimente, cu haine curate, selectate. Noi am trecut prin aşa ceva şi vrem să plătim cu aceeaşi monedă, pentru că şi noi am fost ajutaţi. Venim să spălăm noroiul, pentru că e groaznic să treci prin asta. Venim cu mâncarea noastră, cu motorina noastră, noi nu suntem politicieni, nu avem legătură cu nimeni, nici cu biserici, nici cu primari, suntem oameni care muncim”, a declarat, pentru covasna54.ro Maricel Iancu, unul dintre localnicii din Costache Negri.

Vineri va pleca din Costache Negri TIR-ul, spre Băcel, iar oamenii vor pleca sâmbătă la 3 dimineaţa spre Băcel şi vor sta până duminică seara, la muncă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna informează asupra situaţiei intervenţiilor desfăşurate, până în prezent, în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase care au afectat localităţile Băcel şi Boroşneu Mare.

În total, 75 de persoane au fost evacuate preventiv din cele două localităţi. Astfel, în localitatea Băcel au fost evacuate 60 de persoane, toate fiind cazate temporar la rude şi apropiaţi, în localitatea Boroşneu Mare au fost evacuate 15 persoane, dintre care 13 persoane au fost cazate la rude, iar 2 persoane au fost adăpostite în spaţiile de cazare puse la dispoziţie de autorităţile locale.

În urma inundaţiilor, au fost afectate în total 176 de gospodării şi case de locuit, dintre care 56 în localitatea Băcel şi 120 în localitatea Boroşneu Mare.

Suprafaţa totală de teren afectată de inundaţii este de aproximativ 4.400 hectare.

Pe parcursul intervenţiilor de limitare şi înlăturare a efectelor inundaţiilor, echipajele operative au evacuat apa din 61 de gospodării din localitatea Boroşneu Mare. În prezent, în localitatea Băcel, pompierii intervin în continuare pentru evacuarea apei din zonele afectate, desfăşurând totodată activităţi de recunoaştere şi sprijin pentru populaţie, inclusiv transportul persoanelor către gospodării pentru hrănirea animalelor şi verificarea bunurilor.