Vremea închisă în week-end. PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică

În sudul şi în estul ţării, vremea va fi în general închisă. Local, va fi ceaţă şi izolat, burniţă, informează ANM.

563 afişări
Imaginea articolului Vremea închisă în week-end. PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică

Vremea închisă în week-end. PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică

SÂMBĂTĂ 

ÎN ŢARĂ

În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros; ceaţa, va fi prezentă, în zonele joase de relief, cu precădere, în orele dimineţilor, iar în regiunile vestice şi de nord-vest, pe arii restrânse, va ploua slab, în cursul nopţii, timp în care, în zona Carpaţilor Occidentali, trecător, vor fi posibile şi fulguieli.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în vestul ţării, în extremitatea sa de răsărit şi la munte, în special pe creste. Temperaturile maxime, mai ridicate decât cele normale la această dată, în interiorul arcului carpatic, vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, iar minimele se vor încadra între -3 şi 7 grade, uşor mai mici în depresiunile din estul Transilvaniei, dar şi mai mari, pe litoral.

LA BUCUREŞTI:

Vremea va fi în general închisă. Mai ales dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă şi trecător, burniţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă în jurul a 4 grade.  

 
DUMINICĂ
 
ÎN ŢARĂ
 
Înnorările vor cuprinde, treptat, toate regiunile; în cele vestice, nordice şi centrale se vor accentua şi va ploua, pe arii din ce în ce mai extinse, începând din a doua parte a zilei, dar numai izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, îndeosebi dimineaţa, va mai fi ceaţă, asociată trecător cu burniţă, iar ploi slabe, însă pe spaţii mici, vor fi spre sfârşitul intervalului.
 
La munte, mai întâi în zona înaltă, apoi şi la altitudini mai mici, iar noaptea şi în nord-vestul şi nordul ţării, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în interiorul arcului carpatic şi în extremitatea de sud-est. Valorile termice vor fi, în general, peste cele climatologic specifice perioadei, deşi în vest şi nord-vest, temperatura aerului va marca o scădere. Maximele se vor încadra între 7 şi 14 grade, iar minimele între 1 şi 8 grade, uşor mai coborâte în Dealurile de Vest şi în depresiuni, dar şi mai ridicate pe litoral. 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici