Vremea se va menţine în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea se va menţine în general instabilă în sud-estul ţării şi la munte, unde pe parcursul zilei vor mai fi averse, descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului, informează ANM.

2040 afișări
Imaginea articolului Vremea se va menţine în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea se va menţine în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi (Imagine Adriana Neagoe / Mediafax Foto)

ÎN ŢARĂ

Vremea se va menţine în general instabilă în sud-estul ţării şi la munte, unde pe parcursul zilei vor mai fi averse, descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor mai depăşi 20...25 l/mp  şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, vremea va deveni în general frumoasă, cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza când astfel de fenomene se vor semnala pe areale restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade, iar cele minime între 12 şi 22 de grade.

LA BUCUREŞTI:

Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar cea minimă de 17...18 grade.

 

JOI

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în general frumoasă, dar va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara la munte şi în dealurile sudice, dar şi pe litoral, unde se vor semnala ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 34 de grade, iar cele minime între 12 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi mai ridicate pe litoral şi în deltă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici