Zeci de mii de români au participat la slujba de Bobotează. PF Daniel a oficiat slujba de la Catedrala Patriarhală, în Bucureşti - GALERIE FOTO

Zeci de mii de credincioşi au participat, miercuri, la slujba de Bobotează şi au luat apă sfinţită. În Bucureşti slujba a fost ţinută de Patriarhul Daniel, iar în principalele oraşe ale ţării de mitropoliţi şi arhiepiscopi.

1521 afișări
Imaginea articolului Zeci de mii de români au participat la slujba de Bobotează. PF Daniel a oficiat slujba de la Catedrala Patriarhală, în Bucureşti - GALERIE FOTO

Zeci de mii de români au participat la slujba de Bobotează (Imagine: Alexandru Dobre/Mediafax Foto)

Credincioşii s-au adunat, miercuri, pentru a asista la slujba de sfinţire a apei, oficiată în aer liber de majoritatea preoţilor. La sfârşitul slujbei, participanţii au luat recipiente cu apă sfinţită, pe care, potrivit tradiţiei, o păstrează în casă pentru a-i feri de rele.

Agheasma mare, cum este denumită apa sfinţită de Bobotează, se păstrează vreme îndelungată la fel de proaspătă, de curată şi de bună la gust ca atunci când a fost scoasă din izvor. Credincioşii păstrează agheasma la loc de cinste, în sticle curate, în care se pune, de obicei, un fir de busuioc. Din această apă se gustă, pe nemâncate, în zilele de post sau la sărbătorile mari.

La Bucureşti, Patriarhul Daniel, împreună cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, a oficiat, în faţa Reşedinţei patriarhale, slujba cea mare de sfinţire a apei (Agheasma Mare), la sărbătoarea Botezului Domnului.

Patriarhul a înaintat apoi printre credincioşii prezenţi la slujba de pe Dealul Mitropoliei, botezând minute în şir împrejurul Catedralei patriarhale şi întorcându-se apoi la reşedinţa sa. 

Peste 7.000 de credincioşi au participat la slujba de Bobotează de la Constanţa

Peste 7.000 de credincioşi au participat, miercuri, la ceremoniile de Bobotează desfăşurate pe faleza Cazinoului din Constanţa şi oficiate de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, ulterior fiind împărţite 150.000 de sticle cu apă sfinţită.

Arhiepiscopul Tomisului a oficiat, miercuri dimineaţă, la Catedrala Arhiepiscopală, Sfânta Liturghie în cinstea Botezului Domnului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei ore mai târziu, clerul şi credincioşii au pornit într-o amplă procesiune până pe faleza Cazinoului, unde a început slujba de sfinţire a apelor, aceasta fiind oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu IPS Teodosie.

După slujba Agheasmei mari, arhiepiscopul Tomisului a urcat într-o şalupă şi a plecat în larg pentru a arunca în apă cele trei cruci din lemn. Paisprezece tineri care purtau costume de scafandru, aflaţi pe două nave, s-au aruncat în mare pentru recuperarea crucilor şi aducerea lor la mal.

Una dintre cruci a fost prinsă de Adrian, în vârstă de 31 de ani, care este de profesie inginer constructor.

"Este a doua oară când sar după cruce, am mai fost şi acum patru ani, dar este prima oară când prind crucea, sper să nu fie ultima. Vreau să-mi aducă multă sănătate mie şi familiei", a afirmat el.

Celelalte două cruci au fost aduse pe ţărm de doi militari.

Toţi tinerii care s-au încumetat să sară în apă au primit, la final, obiecte bisericeşti din partea arhiepiscopului Tomisului.

IPS Teodosie le-a spus jurnaliştilor, după ce a revenit din larg, că îşi doreşte ca oamenii să fie mai înţelepţi în acest an şi să fie toţi o mare familie.

"Această sărbătoare trebuie să ne înnobileze pe toţi, să ne ridice din amorţeală, este apa vieţii, Agheasma cea Mare, şi marea şi pământul s-au sfinţit astăzi cu Agheasma cea Mare şi sufletele noastre trebuie să se sfinţească şi să simţim cu toţii bucuria Bobotezii. Boboteaza este cu daruri bogate, cu daruri multe, darurile Sfântului Duh intră în apă astăzi, de aceea să luăm această apă sfinţită până pe 14, să ne sfinţim cu toţii. Se sfinţeşte firea întreagă dimprejurul nostru, cu atât mai mult trebuie noi să ne sfinţim şi să fim cu luare aminte, cu înţelepciune, cu răbdare, cu credinţă, când ne rugăm, să avem pace şi bucurie atunci când ne rugăm. (…) Vă dorim tuturor să simţiţi bucuria Bobotezii şi a Anului Nou şi anul acesta să-l parcurgem cu mai multă înţelepciune, cu rugăciune, cu credinţă, cu cuminţenie, cu mai multă iubire, să nu ne dezbinăm, să nu mai fim unul contra altuia, să fim toţi o familie, Boboteaza ne înfrăţeşte pe toţi pentru că apele Iordanului se prefac în vindecări cu venirea Domnului. La mulţi ani! Să ne ajute Dumnezeu tuturor", a declarat arhiepiscopul Tomisului.

Peste 2.000 de persoane, la slujba de Bobotează, la Cluj-Napoca

Peste 2.000 de persoane au participat, miercuri, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, la slujba de Bobotează oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei, în cadrul căreia au fost sfinţite 15.000 de recipiente din plastic cu apă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Credincioşii s-au adunat, miercuri, în Piaţa Avram Iancu, în faţa Catedralei Mitropolitane, pentru a asista la slujba de sfinţire a apei, oficiată în aer liber de un sobor de 11 preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei.

Mitropolitul Clujului a spus că apa a devenit, la Bobotează, "un vehicul purtător de Duh Sfânt, cu care se va oficia botezul creştin din neam în neam".

"Sărbătoarea Bobotezei şi slujba de sfinţire a apei sunt importante pentru că, la Bobotează, Domnul Hristos, botezându-se în Iordan, a regenerat întreg Cosmosul, începând cu făptura omenească şi continuând cu firea înconjurătoare. Îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze Cosmosul, dar şi pe noi, oamenii", a spus IPS Andrei.

El a menţionat că s-a rugat şi pentru ca să nu plece atât de mulţi români pentru a lucra în străinătate, în Spania, Italia sau Anglia, şi să îşi găsească de lucru acasă, "pentru a întări România".

"Tare am dori să se întoarcă acasă şi am dori să le dea Dumnezeu înţelepciune guvernanţilor noştri să le poată crea locuri de muncă şi să poată veni, înapoi, acasă", a spus mitropolitul Clujului.

IPS Andrei a sfinţit 15.000 de recipiente din plastic cu apă, după care acestea au fost distribuite credincioşilor.

 

Alba Iulia: Aproape o mie de credincioşi la slujba de Bobotează, în faţa Catedralei Reîntregirii

Aproape o mie de credincioşi au participat, miercuri, la slujba de Bobotează oficiată în aer liber, în faţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, în timp ce în unele sate din Alba localnicii păstrează încă numeroase obiceiuri legate de sărbătoare.

Un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu, a oficiat, miercuri, Sfânta Liturghie în Catedrala Reîntregirii, iar apoi, în jurul amiezii, clericii şi credincioşii au ieşit pe platoul din faţa lăcaşului de cult, unde a fost oficiată în aer liber slujba de Bobotează, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Printre cei care au participat la slujba de Bobotează s-au numărat şi mai mulţi lideri politici locali, printre care primarul municipiului Alba Iulia Mircea Hava şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel.

La finalul slujbei, preoţii au sfinţit câteva sute de litri de apă - Agheasma mare -, care a fost apoi distribuită credincioşilor.

Sărbătoarea de Bobotează este însoţită de numeroase obiceiuri şi tradiţii populare în toată ţara.

Astfel, potrivit tradiţiei populare, apa sfinţită de preoţi de Bobotează va fi folosită în timpul anului la botezul apelor, oamenilor, animalelor sau caselor şi îl va feri pe cel care a primit botezul de ”forţele răului”.

 

Crucea aruncată în Dunăre, recuperată de un gălăţean participant pentru prima dată la acest obicei

Aproximativ 1.500 de persoane au participat, miercuri, la Galaţi, la manifestările religioase prilejuite de Bobotează, care au culminat cu aruncarea crucii din lemn în apele reci ale Dunării, aceasta fiind recuperată de un tânăr care a participat pentru prima dată la acest obicei.

Ca în fiecare an, de Bobotează, pe faleza Dunării din Galaţi, în apropierea Bisericii Precista, arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat, în prezenţa a aproximativ 1.500 de credincioşi, slujba de sfinţire a apei, depozitată în mai multe butoaie din lem, după care cei prezenţi au putut lua agheasmă.

Totodată, în faţa altarului unde a fost oficiată slujba au fost amplasate şi două cruci din gheaţă, păstrându-se astfel un obicei mai vechi când pescarii din această zonă tăiau, pe gerul Bobotezei, crucile din gheaţa de pe Dunăre.

Unul dintre cele mai aşteptate momente de către credincioşii prezenţi la manifestările religioase de pe faleza Dunării a fost aruncarea unei cruci din lemn în apele fluviului, zece gălăţeni înotând pentru recuperarea acesteia. Crucea a fost recuperată de un tânăr de 28 de ani, Paul Gheorghe, care a spus că miercuri dimineaţă a decis să participe la întrecere.

”Este pentru prima oară când particip la această cursă, azi dimineaţă m-am hotărât să particip. Am vrut să prind crucea pentru mine, pentru oameni. Eu sunt profesor de sport, dar nu profesez acum, urmează de la anul”, a spus Paul Gheorghe.

Tânărul a fost felicitat de către ceilalţi temerari care s-au încumetat să sară în apele reci ale Dunării, dar şi de către cei prezenţi pe mal. 

Mii de vasluieni s-au înghesuit la bisericile din oraş pentru a lua apă sfinţită

Mii de credincioşi din Vaslui s-au înghesuit, miercuri, la bisericile din oraş, pentru a lua apă sfinţită, la unul dintre lăcaşurile de cult agheasma fiind distribuită în sticle asemănătoare celor pentru vin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De Bobotează, credincioşii din municipiul Vaslui s-au înghesuit la bisericile din oraş să ia agheasma mare, în pofida apelurilor făcute de preoţi şi forţele de ordine de a păstra ordinea.

Deşi temperaturile au fost scăzute, sute de oameni au fost prezenţi la fiecare lăcaş de cult din oraş, unde s-a împărţit apă sfinţită, în majoritatea cazurilor din vase mari din plastic, cu robinet.

La biserica din centrul oraşului, preoţii au primit şi ajutorul forţelor de ordine, care au turnat apă sfinţită în sticle pentru credincioşi.

La Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul", ca şi anul trecut, agheasma a fost îmbuteliată în recipiente din sticlă fumurie, asemănătoare celor pentru vin. Puse pe mai multe mese aşezate în formă de cruce, cele peste 1.200 de sticle cu apă sfinţită aveau etichetă personalizată cu numele lăcaşului de cult, o fotografie a bisericii şi textul "Agheasmă Mare". Anterior, apa a fost sfinţită de preotul paroh al bisericii, Constantin Mogoş, în vase mari din plastic, după care a fost îmbuteliată.

Chiar şi aşa, credincioşii s-au înghesuit de teamă că nu vor prinde din sticlele cu agheasmă, deşi reprezentanţii bisericii le-au spus că sunt suficiente.

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Ioan, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă, după care oamenii îşi intră în ritmul normal.

În această perioadă, masa era sfinţită de preot, care umbla din casă în casă cu "Iordanul" sau "Chiralesa". Exista credinţa că, strigând "Chiralesa", care înseamnă "Doamne, miluieşte!", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea mesei, o parte din mâncare se dădea animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.

În unele zone, situate în general pe malul mării sau la Dunăre, mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi o cruce aruncată de preot. Cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici