- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ziua Naţională la Arcul de Triumf, cu cetăţeni entuziaşti şi politicieni puţini - GALERIE FOTO, VIDEO
Parada militară de la Arcul de Triumf s-a desfăşurat, miercuri, în prezenţa a peste 2.500 de persoane, însă la evenimentul dedicat Zilei Naţionale la Bicureşti nu a fost prezent niciun ministru. Parada o a început odată cu sosirea la eveniment a premierului Emil Boc.
Parada de Ziua Naţională s-a desfăşurat în prezenţa oficialităţilor şi a 2000 de spectatori (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
Acesta a fost întâmpinat de şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, ulterior şefului Guvernului fiindu-i prezentat onorul de către Regimentul de Gardă Mihai Viteazu. Acest aspect a stârnit controverse în condiţiile în care, Mircea Geoană, preşedintele Senatului şi al doilea om în stat era prezent la eveniment şi unele voci au considerat că lui trebuia să i se prezinte onorul. Întrebat pe această temă la finalul ceremoniei, Emil Boc a explicat că a fost desemnat în acest sens, marţi, de şeful statului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Unde mergi azi? Într-o călătorie de 75h cu trenul de lux Ghan: 3.000 km de peisaje incredibile prin Australia
-
Cum se va încheia războiul Rusiei în Ucraina?
-
Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor
-
Secretarul de Stat al SUA a efectuat o vizită neanunţată în Irak pentru a discuta despre tranziţia politică din Siria
Preşedintele, care în anii trecuţi făcea băi de mulţime cu ocazia paradei, a lipsit de la eveniment, fiind plecat la summitul OSCE de la Astana. Şeful statului este însoţit în delegaţie de miniştrii Baconschi şi Gabriel Oprea, fapt care motivează absenţa celor doi de la eveniment. Însă niciunul dintre miniştrii Cabinetului Boc nu a venit la Piaţa Arcului de Triumf. Au lipsit de asemenea şefii principalelor partide, preşedintele Camerei Deputaţilor şi alţi şefi de instituţii care în anul trecut participau la eveniment.
Au venit insă mulţi "foşti": fostul ministru Adriean Videanu, fostul premier Petre Roman, fostul preşedinte Emil Constantinescu.
Au venit de asemenea George Maior, directorul SRI, Corneliu Vadim Tudor, ambasadorii acreditaţi la Bucureşti şi şefii categoriilor de forţe ale Armatei.
Poate cel mai important este însă că la eveniment au participat peste 2.500 de oameni, potrivit datelor Jandarmeriei. Adunaţi în Piaţa Arcului de Triumf cu aproape o oră înainte de începerea evenimentului, bucureştenii entuziaşti - dintre care mulţi au venit cu steaguri - s-au bucurat de spectacolul pe care militarii l-au oferit de Ziua Naţională.
Peste 1.500 de militari au defilat pe sub Arcul de Triumf în acorduri de muzică militară.
Comandantul paradei în acest an a fost generalul de brigadă Nicolae Ciucă, comandantul Brigăzii 282 Mecanizată "Unirea Principatelor", unul din cei mai tineri generali ai Armatei României. El a fost prezent în toate misiunile în care Armata Română a participat cu trupe, respectiv în teatrele de operaţii din Angola, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Afganistan şi Irak.
Au fost reprezentate toate categoriile de forţe şi au fost prezentate vehicule militare, tancuri şi alte tipuri de tehnică militară care au stârnit admiraţia mai ales în rândurile copiilor .
Un drill-team din Regimentul de Gardă Mihai Viteazu a prezentat un exerciţiu de măiestrie cu puşti, militarii fiind aplaudaţi de cei prezenţi. A fost de asemenea spectaculoasă defilarea, pe sub Arcul de Triumf, a reprezentanţilor unui regiment de Cavalerie.
Avioanele şi elicopterele care urmau să survoleze Arcul de Triumf au rămas la sol, pentru al treilea an consecutiv, din motive legate de condiţiile meteorologice nefavorabile.
La Paradă au mai participat cu efective şi tehnică şi MAI, SPP şi SRI.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO