„Avem nevoie de continuitate”. Răzvan Burleanu îi oferă susținere totală lui Gheorghe Hagi la echipa națională
Răzvan Burleanu a declarat, marți, după ședința Comitetului Executiv al FRF, că a discutat cu Hagi și cu membrii staffului tehnic și că nu a fost abordată posibilitatea încheierii colaborării.
„Pot să vă spun că după fiecare meci am mers în vestiarul jucătorilor, am stat de vorbă cu domnul Hagi, cu ceilalți membri ai staffului tehnic. Niciodată nu s-a discutat despre un asemenea scenariu”, a afirmat președintele FRF.
Acesta a transmis că federația va continua să îl susțină pe selecționer, în ciuda rezultatelor negative, și a explicat că un proiect solid la nivelul primei reprezentative are nevoie de timp și stabilitate.
„În primul rând trebuie să facem un pas înapoi și să înțelegem că, la nivel de primă reprezentativă, dacă îți dorești într-adevăr să creezi un proiect solid din punct de vedere tehnic, ai nevoie de timp, de continuitate și de stabilitate”, a declarat Burleanu.
Burleanu invocă precedentul din 2022
Pentru a-și susține argumentul, președintele FRF a amintit perioada dificilă traversată de echipa națională în noiembrie 2022, când Edi Iordănescu se afla sub presiunea rezultatelor. Federația a ales atunci să îi acorde în continuare sprijin, iar România a încheiat ulterior preliminariile EURO 2024 pe primul loc în grupa sa.
„Am considerat că în tot acest mediu, în care practic antrenorii se schimbă după fiecare meci pierdut, ai nevoie de un actor rațional, responsabil, care să ofere această susținere pentru continuitate și stabilitate la nivelul staffurilor tehnice, lucru pe care l-am făcut și în trecut”, a explicat Burleanu.
Oficialul a adăugat că decizia de a-l păstra pe Iordănescu în funcție a contribuit la omogenizarea și coeziunea echipei naționale, elemente care au ajutat România să obțină calificarea la turneul final din Germania.
„Și decizia de la vremea respectivă de a-l susține pe fostul selecționer, Edi Iordănescu, ne-a adus după aceea la un grad foarte înalt de omogenizare, de coeziune la nivelul primei reprezentative, fapt care ne-a determinat după aceea să ne și calificăm de pe primul loc pentru EURO 2024”, a spus președintele FRF.
România a pierdut, sub conducerea lui Gheorghe Hagi, primele patru partide disputate în Liga Națiunilor: 1-2 și 0-1 cu Suedia, 0-6 cu Polonia și 2-4 cu Bosnia și Herțegovina.
Ce se întâmplă dacă România încheie grupa fără puncte?
Întrebat ce se va întâmpla dacă echipa națională nu va arăta diferit în noiembrie și va încheia grupa cu zero puncte, Burleanu nu a anunțat eventuale sancțiuni sau o schimbare a selecționerului.
„Considerăm că și acum e un moment dificil, trebuie să recunoaștem acest lucru, că s-au făcut anumite erori pe care stafful tehnic le analizează și cu siguranță are această sarcină de a găsi cele mai bune soluții până la următoarea fereastră, fiindcă contează foarte mult ca în luna noiembrie să arătăm diferit față de cum am arătat în această fereastră”, a declarat oficialul.
Burleanu a reafirmat că obiectivul principal rămâne calificarea la EURO 2028 și s-a arătat încrezător că echipa poate reconstrui încrederea suporterilor.
„Să rămânem concentrați pe destinația finală pe care ne-am asumat-o împreună, și anume de a merge la următorul turneu final, EURO 2028. Suntem încrezători că, dacă vom reuși să identificăm cea mai bună cale, sunt sigur că vom reuși să reconstruim această încredere, în primul rând la nivelul echipei naționale”, a afirmat președintele FRF.
Burleanu susține că România trebuie să adopte un fotbal modern
În viziunea președintelui FRF, dezvoltarea echipei naționale nu poate fi separată de formarea jucătorilor și de activitatea cluburilor. Acesta a explicat că obiectivul federației este ca fotbaliștii români să ajungă să evolueze constant în campionatele puternice ale Europei.
Burleanu a descris viziunea tehnică a selecționerului drept una orientată către un fotbal mai ofensiv.
„Aceasta este viziunea selecționerului nostru, de a putea să influențeze un fotbal modern, un fotbal modern care se caracterizează, pe de o parte, printr-un fotbal mai ofensiv și un joc controlat de jucătorii noștri în toate momentele jocului”, a spus oficialul.
El a insistat asupra colaborării dintre federație, staffurile tehnice ale echipelor naționale și cluburile cu academii performante, pentru a asigura formarea jucătorilor încă de la vârste mici.
Unul dintre obiectivele economice menționate de Burleanu este creșterea veniturilor fotbalului românesc din transferuri. Președintele FRF a indicat o țintă de 50-60 de milioane de euro, față de o medie de aproximativ 20 de milioane de euro în ultimii cinci ani.
„Dacă vom avea un număr de 15-20 de jucători care vor juca în mod constant în top 10 campionate de fotbal din Europa, atunci performanțele sportive ale cluburilor care i-au propulsat în fotbalul mare vor fi altele și automat la nivel de primă reprezentativă”, a adăugat acesta.
FRF a aprobat noi reguli de licențiere și monitorizare financiară
În cadrul ședinței din 20 octombrie, Comitetul Executiv al FRF a aprobat în unanimitate regulamentele naționale de licențiere și sustenabilitate financiară, licențierea cluburilor pentru competițiile feminine UEFA și regulamentele privind procedurile comisiilor de licențiere și de monitorizare.
Burleanu a anunțat și majorarea de la 10 la 15 milioane de lei a abaterii acceptabile a deficitului din activitatea fotbalistică, calculat pe o perioadă de trei ani. De asemenea, FRF intenționează să introducă un curs antidoping pentru jucătorii și antrenorii din primul eșalon și cursuri obligatorii de prim ajutor pentru antrenorii din academiile cluburilor care solicită licența pentru Liga 1.
Oficialul a mai precizat că sancțiunile care presupun interzicerea legitimărilor urmează să fie aplicate începând cu fereastra de transferuri din iarnă, pentru a limita situațiile în care cluburile au negociat deja contracte care nu au fost încă înregistrate.