La doi ani şi jumătate de la accidentul suferit la schi, Michael Schumacher este în continuare în stare gravă şi „nu poate să meargă”, susţine în instanţă avocatul lui, Felix Damm. Schumacher, de şapte ori campion la Formula 1, „nu se poate ridica fără ajutorul medicilor specialişti”, a completat avocatul, potrivit The Telegraph.
Felix Damm reprezintă în istanţă drepturile familiei Schumacher, după ce apropiaţii fostului sportiv au dat în judecată publicaţia germană Bunte, după ce aceasta a relatat că fostul pilot a reuşit o recuperare miraculoasă după accidentul suferit şi că poate să meargă singur şi să ridice unul dintre braţe.
„Aceste speculaţii sunt făcute într-un mod iresponsabil, având în vedere gravitatea stării de sănătate a lui Michael. Din păcate, le oferă oamenilor speranţe false”, spunea managerul lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, la momentul publicării articolului respectiv.
Michael Schumacher a căzut şi s-a lovit cu capul de o stâncă în timp ce schia alături de fiul său în staţiunea franceză Meribel, din Alpii francezi. Ajuns la 47 de ani, Schumacher deţine şapte titluri de campion mondial la Formula 1, în 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004.
Citeşte şi: Dezvăluiri despre Michael Schumacher: „Avea un vis secret: să dispară din viaţa publică”
Citeşte şi: Veşti proaste despre starea lui Michael Schumacher: Fostul pilot de F1 nu cântăreşte mai mult de 45 de kilograme