Brăila a depăşit-o pe Galaţi, iar Dacia a promovat în divizia secundă a fotbalului românesc

  • Rivalitatea locală a fost tranşată de formaţia antrenată de Florentin Petre.
  • Tehnicianul, care a făcut istorie ca jucător la Dinamo, vrea să plece.
  • Pe banca Oţelului a stat experimentatul Petre Grigoraş.
1572 afișări
Imaginea articolului Brăila a depăşit-o pe Galaţi, iar Dacia a promovat în divizia secundă a fotbalului românesc

Brăila petrecere Sursa foto: Facebook Dacia Unirea Brăila

Dacia Unirea Brăila a promovat în Liga 2! Florentin Petre (45 de ani) a obţinut cea mai importantă performanţă din cariera de antrenor, în faţa mult mai experimentatului Petre Grigoraş (56 de ani).

Câştigătoarele celorlalte meciuri de baraj pentru Liga 2: Viitorul Şelimbăr, Corona Braşov, Dacia Unirea Brăila şi Unirea Dej.

Dacia Unirea Brăila a trecut de marea rivală, Oţelul, scor 1-0 la retur (1-1 în tur), dar viitorul este incert. Florentin Petre a vorbit despre problemele financiare şi a dezvăluit secretele reuşitei.

Florentin Petre, promovare pe datorie: „Sunt echipe cu bugete mult mai mari”.

„Se datorează totul jucătorilor, eu doar le-am explicat. Ei au dus greul. La mine nu există ideea să nu jucăm fotbal. Îmi place posesia, să atacăm. Atitudinea şi felul cum s-au comportat sunt exemplare. Respect foarte mult Oţelul, am prieteni acolo, a investit foarte mulţi bani. Calitatea şi simplitatea au făcut diferenţa, dar mai ales atitudinea.

În meciul tur am avut multe ocazii. Am pregătit meciul în aşa fel în cât să surprindem. Este foarte important cum îţi mobilizezi jucătorii. Fără ei eu nu eram aşa fericit acum. Oamenii care mă înconjoară sunt foarte buni. sunt echipe care au bugete mai mari, dar noi nu, nici nu vreau să vă zic pe cât jucăm noi. Aici e dovada că jucătorii mei respectă mult această meserie.

Urmează dueluri tari în Liga 2. Vom mai aduce jucători. Dar ăştia pe care îi avem au dat dovadă de caracter şi ei pot mult mai mult de Liga 3”, a spus Florentin Petre, la Telekom Sport.

„Întotdeauna mi-a plăcut munca. Am avut noroc că am lucrat cu oameni extraordinari încă de când am început munca de antrenor. Cu siguranţa îmi va fi mult mai uşor faţă de foştii mei colegi pt că e uşor să antrenezi echipe cu zeci de milioane în cont, dar aici a fost diferit, aici nu au fost bani, nu am avut nimic. Mi-am format experienţă”, afirmă Florentin Petre.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici