Ce se va întămpla cu meciul Belgia-Suedia întrerupt de atacul terorist / Iată ce spune UEFA

Federaţia Europeană de Fotbal (UEFA) va face o declaraţie „în timp util” cu privire la meciul dintre Diavolii Roşii şi Suedia, care a avut loc luni, la Bruxelles, şi care s-a întrerupt în repriza a doua, după atacul terorist din capitala Belgiei.

1138 afișări
Imaginea articolului Ce se va întămpla cu meciul Belgia-Suedia întrerupt de atacul terorist / Iată ce spune UEFA

Ce se va întămpla cu meciul Belgia-Suedia întrerupt de atacul terorist / Iată ce spune UEFA

„În urma unui presupus atac terorist comis la Bruxelles, s-a decis, în urma consultării cu ambele echipe şi cu forţele de poliţie locale, să se oprească meciul dintre Belgia şi Suedia. Informaţii suplimentare vor fi publicate în timp util”, a scris UEFA pe X (fostul Twitter).

Meciul dintre Belgia şi Suedia a fost întrerupt la pauză în urma unei decizii luate de ambele echipe în urma împuşcăturilor din centrul Bruxellesului. Fanii au fost rugaţi să nu părăsească stadionul.

Jucătorii suedezi au fost duşi direct de la stadionul Roi Baudouin la aeroport sub escorta poliţiei. Declaraţia a fost făcută de Manu Leroy, directorul general interimar al Federaţiei belgiene de fotbal (URBSFA), în cadrul unui briefing de presă susţinut luni seara, la câteva ore după ce meciul Belgia-Suedia a fost întrerupt la pauză în urma atacului soldat cu doi morţi în Place Sainctelette, în centrul Bruxelles-ului.

„Am primit primele informaţii că ceva teribil s-a întâmplat în centrul Bruxelles-ului cu 15 minute înainte de începerea meciului”, a explicat Manu Leroy. „Responsabilii noştri de securitate au contactat imediat poliţia din turnul de control. Am discutat cea mai bună strategie de adoptat. Întrucât stadionul era locul cel mai sigur pentru fani, s-a decis să lăsăm meciul să înceapă”, a spus el.

Cele două echipe au intrat la vestiare după 45 de minute cu scorul de 1-1 şi nu au mai revenit pe teren pentru repriza a doua.

„După prima repriză, staff-ul şi jucătorii suedezi şi-au dat seama ce s-a întâmplat. Căpitanul suedez (Victor Lindelöf) l-a informat pe căpitanul nostru (Romelu Lukaku) că echipa sa nu vrea să înceapă repriza a doua. Bineînţeles, căpitanul nostru a fost de acord. A fost apoi la latitudinea poliţiei să decidă cum va fi evacuat stadionul. Au existat consultări la cel mai înalt nivel cu centrul naţional de criză. Aşteptam un ordin oficial pentru a evacua stadionul”, a explicat CEO.

Spectatorii au fost lăsaţi să părăsească stadionul Roi Baudouin în grupuri mici, în jurul orei 23.45.

Tribuna suporterilor suedezi a fost ultima care a fost evacuată. „Poliţia i-a escortat la hotelurile lor în deplină siguranţă. Jucătorii suedezi au fost, de asemenea, duşi la aeroport sub escorta poliţiei. Unii dintre Diavolii Roşii s-au întors la Tubize, aşa cum era prevăzut. Alţii au plecat direct acasă”, a explicat Manu Leroy.

Directorul general al federaţiei nu este încă în măsură să comenteze rezultatul sportiv al meciului.

„Este o chestiune diferită faţă de ceea ce s-a întâmplat astăzi. Nu am avut încă niciun contact cu UEFA pe această temă. Acesta este cel mai puţin important lucru de astăzi”, a mai spus el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici