Clubul Liverpool a fost vândut consorţiului american NESV

Clubul englez de fotbal FC Liverpool a fost vândut, vineri, consorţiului american New England Sports Ventures, a anunţat noul proprietar al grupării, John W. Henry.

38 afișări
Imaginea articolului Clubul Liverpool a fost vândut consorţiului american NESV

Clubul Liverpool a fost vândut consorţiului american NESV (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sunt mândru şi umil. Nu vă pot spune cât sunt de fericit. Suntem aici ca să câştigăm", a spus John W. Henry cu această ocazie.

Consorţiul NESV este proprietar şi al echipei de baseball Boston Red Sox.

Clubul Liverpool era deţinut din 2007 de americanii Tom Hicks şi George Gillett, care au scos gruparea la vânzare în aprilie 2010 pentru 351,4 milioane de lire sterline (403,5 milioane de euro).

Săptămâna trecută, conducătorii FC Liverpool, grupare ce are datorii de aproximativ 300 de milioane de lire sterline, au anunţat că au acceptat oferta de cumpărare venită din partea New England Sports Ventures, care au oferit 300 de milioane de lire sterline (aproximativ 340 de milioane de euro), însă vânzarea nu s-a putut finaliza atunci, deoarece Hicks şi Gillett s-au declarat împotrivă.

Cei doi americani au decis să înlocuiască doi dintre membrii Consiliului Director, Christian Purslow şi Ian Ayre, pe motiv că s-au analizat oferte de preluare a clubului sub valoarea cerută de americani. Conducerea clubului şi principalul creditor al clubului, banca RBS, au contestat în instanţă înlocuirea celor doi membri ai Consiliului Director, iar judecătorul le-a impus lui Hicks şi Gillett să-i repună în funcţii pe cei doi, dând undă verde vânzării către NESV.

Hicks şi Gillett au făcut recurs la această decizie la un tribunal din Dallas, cerând o amânare a vânzării pentru a fi studiate alte oferte mai bune, şi au primit câştig de cauză, însă Înalta Curte de Justiţie din Londra a condamnat această tentativa de blocare a vânzării clubului, judecând că recursul acestora înaintat unui tribunal din Texas nu este valabil.

Royal Bank of Scotland (RBS), principalul creditor al clubului, trebuie să primească de la gruparea Liverpool suma de 237 de milioane de lire sterline. Actuala conducere a clubului de fotbal a fost numită de RBS, în primăvara acestui an, având ca scop găsirea unui investitor.

Un reprezentant al foştilor proprietari ai grupării, Steve Stodghill, a declarat, vineri, că aceştia vor iniţia o acţiune în justiţie, cu scopul de a obţine despăgubiri în valoare de "cel puţin 1,6 miliarde de dolari", pentru vânzarea clubului către NESV.

FC Liverpool este una dintre adversarele formaţiei Steaua în Grupa K din Liga Europa. Primul meci dintre cele două echipe a avut loc în Anglia şi s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-1. Următorul meci dintre cele două formaţii va avea loc în data de 2 decembrie, la Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici