Daniel Opriţa va fi noul antrenor al clubului CSA Steaua

Steaua Bucureşti s-a înţeles miercuri, 10 iulie, cu Daniel Opriţa, iar acesta ar urma să devină noul antrenor al echipei din Liga 4. Potrivit ProSport, Adrian Falub a cerut prea mulţi bani, iar "militarii" n-au fost dispuşi să-i ofere suma respectivă.

108 afișări
Imaginea articolului Daniel Opriţa va fi noul antrenor al clubului CSA Steaua

Daniel Opriţa va fi noul antrenor al clubului CSA Steaua

Daniel Opriţa va avea un obiectiv clar: promovarea în Liga 3. Adrian Falub şi Adi Matei au fost chemaţi la sediul CSA pentru a semna cu Steaua, după numeroase runde de negocieri, însă totul a picat în ultimul moment. Falub a solicitat un salariu prea mare, iar Steaua a decis să se retragă. Varianta de back-up a fost Daniel Opriţa, care are urma să vină la pachet cu Iulian Miu.

Steaua a ratat şansa de a participa la barajul pentru promovarea în Liga 3, după ce a fost învinsă de Carmen Bucureşti, în etapa a treia din playoff-ul ligii a patra din Bucureşti, scor 1-0. Steaua va evolua pentru al treilea sezon consecutiv în Liga 4 pe Bucureşti, lucru care i-a deranjat teribil pe suporteri. Mai ales după ce echipa a fost la conducere pe toată durata campionatului. La 24 de ore de la eşecul cu Carmen, Marius Lăcătuş şi Ştefan Iovan şi-au depus demisiile.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici