Drogba şi-a cerut scuze, după ce l-a agresat verbal pe arbitrul Tom Ovrebo

Atacantul Didier Drogba şi-a cerut scuze, joi, pentru reacţia pe care a avut-o, miercuri seară, la adresa arbitrului Tom Henning Ovrebo, la finalul partidei dintre Chelsea Londra şi FC Badcelona (1-1), din manşa retur a Ligii Campionilor, informează BBC.

17 afișări
Imaginea articolului Drogba şi-a cerut scuze, după ce l-a agresat verbal pe arbitrul Tom Ovrebo

Drogba şi-a cerut scuze, după ce l-a agresat verbal pe arbitrul Tom Ovrebo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În tensiunea momentului nu m-am putut abţine şi am dat drumul frustrărilor şi dezamăgirilor mele imense. Pentru acest lucru, îmi cer scuze", a precizat internaţionalul ivorian.

La finalul partidei, atacantul ivorian al echipei Chelsea, Didier Drogba, a avut o reacţie extrem de nervoasă, la fel ca şi alţi jucători de la Chelsea, precum Michael Ballack şi John Terry. Drogba a intrat pe teren şi s-a îndreptat spre arbitru, ţipând în direcţia aceastuia. Reţinut de coechipieri şi de reprezentanţi ai UEFA, jucătorul a fost avertizat de arbitrul norvegian. Extrem de nervos, jucătorul ivorian s-a îndreptat spre camerele de luat vederi şi a înjurat.

Arbitrul norvegian a fost aspru criticat în Anglia pentru prestaţia de la meciul cu FC Barcelona, scor 1-1, rezultat în urma căruia formaţia catalană s-a calificat în finala Ligii Campionilor. Lui Ovrebo i s-a reproşat că nu a acordat mai multe lovituri de pedeapsă în favoarea formaţiei Chelsea, golul calificării Barcelonei fiind înscris în minutele de prelungire ale întâlnirii.

"Eram foarte supărat pentru ceea ce s-a întâmplat în timpul meciului. De asemenea, pot să recunosc că vorbele pe care le-am folosit în acele momente nu sunt deloc un bun exemplu pentru fanii care ne priveau de acasă, mai ales pentru copii", a recunoscut Drogba.

UEFA va anunţa, vineri, dacă Drogba va fi sancţionat pentru ieşirea sa nervoasă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici