Echipa de rugby a României va juca finala CM under 20 din Kenya

Naţionala de rugby under 20 a României va disputa finala Campionatului Mondial din Kenya (Divizia B), cu echipa SUA, după ce a învins miercuri, cu scorul de 26-20 (9-8), reprezentativa Chile, în derby-ul grupei B.

2 afișări

După o primă repriză dominată de tricolori (6-0), la pauză tabela arăta avantaj limită, 9-8, pentru ca România să reuşească detaşarea din nou în repriza secundă, 16-8 şi 21-8. Chilienii au ripostat puternic, apropiindu-se la 21-20, cu 10 minute înainte de final, dar o intercepţie a României, când mai rămăseseră trei minute, transformată în eseu de Lazăr, a stabilit scorul final, 26-20.

La CM under 20 din Kenya, naţionala antrenată de Mircea Paraschiv obţinuse în primele partide din grupa B două victorii, 50-17 cu Papua Noua Guinee şi 65-14, cu Coreea de Sud.

În grupa A, SUA a încheiat pe prima poziţie, urmată de Kenya, Namibia şi Insulele Cayman, în timp ce ierarhia din grupa B a fost următoarea: România, Chile, Papua Noua Guinee şi Coreea de Sud.

Astfel, finala pentru locurile 1-2 se va juca duminică între ocupantele primelor două locuri din grupe, adică SUA şi România, în timp ce Kenya-Chile vor juca pentru locurile 3-4, Namibia-Papua Noua Guinee pentru locurile 5-6, iar Insulele Cayman-Coreea de Sud pentru locurile 7-8.

Echipa României are drept obiectiv clasarea pe primul loc al CM din Kenya (Divizia B) şi, implicit, calificarea în grupa de elită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici