Federaţia spaniolă de fotbal a stabilit data alegerilor pentru preşedinte

Federaţia Regală Spaniolă de Fotbal (RFEF) a anunţat că alegerile pentru găsirea unui nou preşedinte care să-l înlocuiască pe Luis Rubiales, căzut în dizgraţie, vor avea loc la 6 mai, potrivit presei spaniole.

43 afișări
Imaginea articolului Federaţia spaniolă de fotbal a stabilit data alegerilor pentru preşedinte

Federaţia spaniolă de fotbal a stabilit data alegerilor pentru preşedinte

Şeful comisiei administrative care supervizează RFEF în urma demisiei lui Rubiales, Pedro Rocha, a renunţat la această comisie pentru a se prezenta la alegeri - la care este favorit, potrivit presei spaniole. Principalul său adversar ar urma să fie Eva Parera, o avocată cu expertiză în dreptul sportiv, potrivit aceloraşi surse.

Fostul preşedinte Rubiales a fost nevoit să demisioneze de la şefia RFEF în septembrie, după ce a sărutat-o cu forţa pe vedeta Cupei Mondiale feminine Jenni Hermoso, după triumful Spaniei în finala de la Sydney din august 2023.

În cursul reuniunii de miercuri, comisia de conducere a RFEF a decis, de asemenea, să "iniţieze proceduri penale împotriva tuturor celor care ar fi putut cauza prejudicii economice sau de reputaţie instituţiei". Această decizie vine în urma unui presupus scandal de mită la RFEF, în perioada în care Rubiales era preşedinte. Mai mulţi membri ai federaţiei, inclusiv Rubiales, sunt anchetaţi pentru presupuse fapte de corupţie şi alte infracţiuni.

Miercuri, Rubiales a fost reţinut pe aeroportul Barajas din Madrid, la scurt timp după ce a sosit din Republica Dominicană, dar a fost eliberat la scurt timp după aceea, în cadrul anchetei.

Arestarea sa a avut loc la două săptămâni după ce anchetatorii au percheziţionat 11 locaţii, inclusiv sediul central al RFEF din Madrid şi locuinţa lui Rubiales din oraşul Granada din sudul ţării, în cadrul a ceea ce surse judiciare au descris ca fiind "o anchetă privind presupuse infracţiuni legate de corupţie economică, administrare frauduloasă şi spălare de bani".

La o zi după percheziţii, pe 20 martie, RFEF i-a demis pe directorul său juridic Pedro Gonzalez Segura şi pe directorul de resurse umane Jose Javier Jimenez şi a reziliat contractul cu GC Legal, cabinetul de avocatură al consilierului juridic extern al federaţiei, Tomas Gonzalez Cueto. Toţi trei au fost reţinuţi de poliţie în timpul raidurilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici