Folosirea telefoanelor mobile, interzisă la Campionatele Europene de gimnastică

Federaţia europeană de gimnastică (UEG) a decis într-o şedinţă a Comitetului Executiv ca, începând cu anul 2012, la toate Campionatele Europene să fie interzisă folosirea telefoanelor mobile de către sportivi, antrenori, oficiali şi arbitri.

498 afișări
Imaginea articolului Folosirea telefoanelor mobile, interzisă la Campionatele Europene de gimnastică

Folosirea telefoanelor mobile, interzisă la Campionatele Europene de gimnastică

UEG a anunţat măsuri foarte drastice pentru cei care nu vor respecta noile reglementări. Astfel, orice persoană care va folosi telefonul mobil sau alt tip de comunicare electronică va fi exclusă din competiţie.

Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că i se pare exagerată decizia forului european.

"Există o astfel de precizare în regulamentul tehnic al FIG (n.r. - federaţia internaţională), însă doar cu privire la arbitri, care este oarecum de înţeles. Dar UEG a luat o măsură drastică, extinzând totul şi la sportivi, antrenori şi alţi oficiali. Hai că putem înţelege la nivelul arbitrilor, poate şi sportivi şi antrenori, dar să se ajungă la excludere şi mai ales ultima prevedere, cum că dacă un antrenor vorbeşte la telefonul mobil îi vor fi excluşi şi sportivii sau sportivele, mi se pare o tâmpenie. Vor să arate că sunt mai catolici decât Papa", a declarat Adrian Stoica, pentru MEDIAFAX.

Conducătorul FRG a mai precizat că această decizie este valabilă doar la nivelul Campionatelor Europene, nu şi la competiţiie organizate de FIG (Campionate Mondiale sau Jocuri Olimpice).

"Se aplică doar la nivelul europenelor, nu şi al competiţiilor FIG. Aşa că, începând din acest an, nu se va mai putea lua legătura în timpul europenelor, cu antrenori, sportivi etc. Eu voi putea vorbi, pentru că voi fi în tribune", a adăugat Stoica.

Decizia UEG va fi aplicată începând cu CE de trampolină, de la Sankt Petersburg, în intervalul 9-14 aprilie. CE de gimnstică artistică, la care vor participa şi sportivii români, se vor desfăşura în Belgia, la feminin (9-13 mai), respectiv Franţa, la masculin (21-27 mai).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici