FRF riscă o amendă după ce un suporter român a aprins o torţă la meciul cu Italia

Un suporter român a aprins o torţă la meciul României cu Italia, scor 1-1, disputat, vineri, la Zurich, iar Federaţia Română de Fotbal (FRF) riscă să fie amendată de UEFA în urma acestui incident.

67 afișări
Imaginea articolului FRF riscă o amendă după ce un suporter român a aprins o torţă la meciul cu Italia

FRF riscă o amendă după ce un suporter român a aprins o torţă la meciul cu Italia (Imagine: arhiva Mediafax Foto)

"Suporterul a fost identificat. Deocamdată nu s-a luat nicio măsură împotriva sa şi urmează ca autorităţile din Berna să-l monitorizeze. Împotriva lui se poate lua doar măsura unei amenzi, care este destul de usturătoare", a declarat Anton Cernat, şeful Punctului Naţional de Informare Manifestări Sportive din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, care conduce delegaţia de 12 ofiţeri a MIRA aflată în Elveţia până la terminarea parcursului echipei naţionale de fotbal a României la această competiţie.

Generalul de brigadă Olimpiodor Antonescu, prim-adjunct al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că suporterul face parte din grupul de susţinători al echipei Dinamo. "Persoana respectivă face parte din grupul de susţinători al echipei Dinamo. Se numeşte Cristian Ioan Bischin. Au mai fost probleme cu el şi în Bulgaria. Era pe lista FRF cu persoanele la care trebuie avută atenţie. Cum şi-a procurat bilet nu se ştie. Din câte am înţeles că a spus observatorul, FRF va fi amendată pentru gestul suporterului, iar FRF este normal să-şi recupereze banii de la suporterul respectiv. El va fi dat în consemn la stadioanele unde va juca România şi rămâne la latitudinea organizatorilor dacă intră sau nu pe stadion", a spus Antonescu.

Reprezentativa României a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, vineri, la Zurich, în compania Italiei, campioana mondială en-titre, în a doua etapă a grupei C la Campionatul European. Golurile au fost marcate de Mutu '55 pentru România şi Panucci '56 pentru italieni. În minutul 80, Mutu a ratat un penalti.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici