Gabriela Ruse, eliminată de americanca Emma Navarro, în primul tur la turneul WTA 1000 de la Dubai
Partida, disputată pe suprafață dură, a durat o oră și 48 de minute. Gabriela Ruse, venită din calificări, a oferit o replică solidă, însă Navarro a fost mai eficientă în momentele importante.
În primul set, românca a ținut aproape până la 4-4. Americanca a reușit break-ul decisiv și a închis manșa cu 6-4. Actul secund a fost și mai echilibrat. Însă, Navarro a gestionat mai bine finalul și s-a impus cu 7-5.
Statistic, diferența s-a făcut la eficiența pe serviciu și la valorificarea punctelor importante.
Navarro a avut un procentaj superior la primul serviciu (72% față de 60%) și a câștigat 67% dintre punctele jucate cu prima minge, comparativ cu 60% în dreptul româncei.
De asemenea, americanca a convertit patru dintre cele zece mingi de break avute, în timp ce Ruse a fructificat doar două din patru oportunități.
Ruse a încheiat meciul cu cinci ași, dar și cu opt duble greșeli.
Navarro o va întâlni în turul secund pe belgianca Elise Mertens (22 WTA).
Pentru prezența în primul tur de la Dubai, Ruse și-a asigurat 10 puncte în clasamentul mondial și un premiu în valoare totală de 18.300 de dolari.