INTERVIU: Bute vorbeşte despre calităţile şi defectele lui Froch: "Doar nevastă-sa mă sperie!"

Lucian Bute (32 de ani) şi-a permis ieri ultima zi mai relaxată la Nottingham. "Gata, de mâine încep lupta cu kilogramele şi ştiu că va fi crunt", explică el. Între două antrenamente, gălăţeanul din Pechea a găsit timp să viziteze cetatea din Nottingham şi să se fotografieze lângă statuia lui Robin Hood, celebrul erou local din timpuri medievale.

1122 afișări
Imaginea articolului INTERVIU: Bute vorbeşte despre calităţile şi defectele lui Froch: "Doar nevastă-sa mă sperie!"

INTERVIU: Robin Hood din Pechea! Bute vorbeşte despre calităţile şi defectele lui Froch: "Doar nevastă-sa mă sperie!" (Imagine: ProSport)

Statuia lui Robin Hood este loc de pelerinaj la Nottingham. A vizitat-o şi Bute. "Nu mă consider un erou. Nu fur de la bogaţi să dau la săraci şi nici nu lupt contra tiraniei. Cam acesta a fost Robin Hood. Ştiu pentru că am citit despre el. Cred totuşi că mă regăsesc un pic în el", spune Lucian. Ce îi leagă? Curajul, vitejia, cinstea şi onoarea, calităţi de care cel mai în vogă boxer român al momentului are nevoie sâmbătă, la Capital FM Arena din Nottingham, unde îşi va pune în joc centura de campion mondial IBF la supermijlocie, în faţa lui Carl Froch. Lucian a vorbit apoi cu ProSport despre cel mai important meci al carierei sale.

  • Hai să începem cu un exerciţiu de imaginaţie. Cum percepi momentul în care vei intra în Capital FM Arena şi majoritatea publicului te huiduie?

Mi-am imaginat de multe ori momentul acela, stând seara, în pat. Parcă vedeam cum mă încălzesc în vestiar, cum îmi pun mănuşile, cum intru în sală. Dacă lumea mă va huidui cred că nici nu o să aud. O să pun un bloc între mine şi spectatori. Voi fi concentrat la ceea ce am de făcut şi nu ce cred că mă va afecta. Va fi ca şi cum nu ar exista public. Aşa presimt, sau aşa mi-am impus să fac. Eu am treaba mea, nu mă bat cu publicul. Fanii ţipă, beau, poate chiar fumează.

  • Şi cum vezi continuarea, după ce bate primul gong?

Din acel moment se nasc o mulţime de variante. Mereu alta, în funcţie de cum decurge meciul, însă deznodământul este acelaşi. Eu câştig la final.

  • Să ne întoarcem cu câteva luni în urmă. Ai o pregătire mai lungă decât în mod obişnuit, cu două săptămâni suplimentare în care nu ai ştiut exact cu cine boxezi. Te-a afectat sau te-a întărit?

Nu aş putea spune că a fost o perioadă lungă, pentru că la mine e de fapt o continuitate. Chiar dacă nu am meci tot mă pregătesc, tot intru în sală, chiar dacă nu fac la aceeaşi intensitate. Este adevărat că au fost două săptămâni în care nu am ştiut numele adversarului, data şi locul unde urma să boxez, dar nu ne-a dat programul peste cap. Doar că ne-a derutat un pic. Când am ştiut că meciul e pe 26 mai şi mai sunt două luni şi jumătate am intrat în pregătirea specifică pentru meci, cu strategie, cu sparring.

  • Nu te simţi diferit?

Poate mai bine ca de obicei. În perioada aceea de două săptămâni am făcut acumulare fizică, recuperare pentru picioare, ceea ce mi-a prins bine. A fost un antrenament general. Ca atunci când construieşti o casă. Când ai fundaţia bună este uşor să ridici pereţii şi acoperişul în condiţii sigure. Şi la box, când ai o fundaţie bună e uşor să contruieşti.

130 de reprize de sparring

  • Ai ieşit din atmosfera ta de la Montreal, ai venit în Anglia alături de o echipă mică. Nu e un factor de stres?

În primul rând, nu am lângă mine o echipă mică, ci exact echipa care mă ajută meci de meci şi la Montreal. Aceeaşi rutină, aceiaşi oameni. Este adevărat, nu este uşor să gestionezi o situaţie de acest gen, când nu eşti acasă, nu cunoşti sala, locul. Nu e uşor psihologic, dar încerc să mă concentrez. Am muncit foarte mult pentru acest moment şi nu-mi pot permite să-mi pierd echilibrul. Am ajuns la 130 de reprize de sparring, ceea ce e destul de mult.

  • Cam câţi pumni dai într-o repriză de sparring?

De ce nu mă întrebaţi câţi pumni iau? Este un meci curat, singura diferenţă fiind faptul că avem mănuşi mai mari şi căşti de protecţie. În rest, dau şi iau. Sparring-partnerii mei nu mă protejează deloc, pentru că doar aşa mă ajută. Dacă mi-e uşor la antrenamente îmi va fi greu în meci.

  • Te aştepţi la cel mai greu meci din carieră?

Sunt mai mulţi factori care duc spre această concluzie. În primul rând e valoarea lui Carl Froch. Vorbim de un dublu campion mondial care a pierdut centura cu doar câteva luni în urmă. Putea foarte bine ca acest meci să fie unul de unificare. În al doilea rând, boxez la el acasă, va avea publicul de partea lui.

"Se spune că apa nu are gust, miros şi că este incoloră. Nu vă închipuiţi cât este de dulce pentru un boxer care slăbeşte 7-8 kilograme", Lucian Bute

"Se spune că Froch are bărbia de granit. Dar şi granitul se mai poate sparge. În plus, sunt şi alte părţi sensibile ale organismului, unde loviturile sunt dureroase", Lucian Bute

"Froch e o brută. Nu e un strateg"

  • Cum l-ai caracteriza pe Froch?

Un adversar greu, ciolănos, stilul englezesc, care te agaţă, te ţine. Nu este un strateg, pe fineţe, pe inteligenţă. Aici e o brută, dacă stai în faţa lui e un tanc, te dărâmă. Din punctul acesta de vedere o să fie greu şi trebuie să-l pun la respect. Dacă-l las să vină peste mine şi îşi intră în ritm, prinde încredere şi mă domină din punct de vedere fizic, va fi greu. Va fi o seară lungă. Dacă am ritmul meu, mă impun, îmi folosesc viteza şi deplasarea şi jab-ul, poate să fie o seară frumoasă pentru mine. Pot să-mi fac seara uşoară.

  • Ai citit declaraţiile lui Joe Calzaghe? A spus că Froch are şanse doar dacă te atrage într-un război...

Le-am citit. În box, nu poţi să tragi concluzii după istoricul meciurilor. Eu pot să te bat pe tine, tu să-l baţi pe X, iar X să mă bată pe mine. Au fost nenumărate cazuri. Contează cum te acomodezi cu adversarul, cu stilul. Şi în fotbal e la fel. Vorbim de box, unde orice se poate întâmpla.

  • Pentru psihicul tău, cum îl priveşti pe Froch? Prin prisma punctelor lui tari sau a celor slabe?

Prin ambele, nu-mi permit altfel. Eu am făcut o strategie în funcţie de ce a zis Stephan. Este antrenorul meu, am încredere totală în el. S-a uitat la toate meciurile lui Froch şi a tras concluziile. De pildă, la meciul cu Dirrell sau cu Ward a văzut că Froch este vulnerabil de la semidistanţă, cade pe lovituri, vine cu piciorul drept în faţă, loveşte mult lateral. Astea ar fi punctele vulnerabile, dar am lucrat şi la punctele lui forte.

Citeşte interviu integral pe ProSport.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici