LPF: Sperăm că RCS&RDS va renunţa la şicanările împotriva LPF şi abonaţii vor putea să vadă Liga 1

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) spune să RCS&RDS încearcă "să manipuleze opinia publică şi justiţia" în legătură cu "pretinse încălcări ale legislaţiei concurenţei" de către LPF, precizând că speră că RCS va renunţa la "demersurile şicanatorii", iar abonaţii companiei vor putea vedea Liga 1.

3222 afișări
Imaginea articolului LPF: Sperăm că RCS&RDS va renunţa la şicanările împotriva LPF şi abonaţii vor putea să vadă Liga 1

LPF: Sperăm că RCS&RDS va renunţa la şicanările împotriva LPF şi abonaţii vor putea să vadă Liga 1 (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

LPF a publicat, luni, pe site-ul propriu, un comunicat de presă, ca reacţie "faţă de acţiunile companiei RCS&RDS din ultima perioadă prin care aceasta încearcă să manipuleze opinia publică şi justiţia din România în legătură cu pretinse încălcări ale legislaţiei concurenţei de către Liga Profesionistă de Fotbal".

"Compania RCS&RDS a cunoscut încă din data de 2 aprilie 2014 că partenerul media al Ligii Profesioniste de Fotbal, compania Intel Sky Broadcast Ltd, a iniţiat negocieri cu distribuitorii de servicii de programe audiovizuale, prin intermediul unei cereri publice de oferte, în vederea difuzării meciurilor din cadrul competiţiei Campionatul Naţional "Liga I". În acest sens, compania RCS&RDS a avut şi are în continuare posibilitatea de a se adresa reprezentantului Intel Sky Broadcast Ltd în România, respectiv Societatea de Avocaţi «Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii», pentru a purta negocieri cu privire la difuzarea jocurilor din competiţia Campionatul Naţional «Liga I»", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, RCS&RDS a transmis Ligii Profesioniste de Fotbal mai multe scrisori "cu singurul scop de a încerca, cu rea-credinţă, preconstituirea unor mijloace de probă pentru iniţierea unor demersuri neîntemeiate în justiţie, lăsând impresia lipsei unei intenţii serioase de a găsi soluţii pentru difuzarea jocurilor din cadrul competiţiei Campionatul Naţional «Liga I» şi în sezonul 2014/15".

"Referitor la procedurile şicanatorii pe care RCS&RDS le-a deschis împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal (cum ar fi, spre exemplu, cererea de intervenţie formulată în cadrul procedurii privind înregistrarea în Registrul Federaţiilor a noilor organe de conducere ale Ligii), menţionăm că acestea nu au sorţi de izbândă într-o justiţie liberă şi normală precum este cea din România şi reprezintă o gravă desconsiderare a principiilor fundamentale de drept şi a persoanelor chemate să soluţioneze astfel de cereri", spune LPF.

În comunicat se mai spune că RDS&RCS nu este membru afiliat al LPF şi nu a participat la şedinţa Adunării Generale din 14 noiembrie 2013 prin care "Gino Iorgulescu a fost ales, în mod legal, preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal".

"(...) procedura de înregistrare a noilor organe de conducere nu influenţează valabilitatea acestora, procedura de înregistrare având un scop pur informativ", mai spune LPF.

Totodată, LPF spune că speră că reprezentanţii RCS&RDS "vor renunţa la demersurile şicanatorii şi vădit nelegale îndreptate împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal". "(...) şi avem încredere că vor găsi soluţiile comerciale pentru ca abonaţii RCS&RDS să poată viziona şi pe mai departe meciurile din Campionatul Naţional «Liga I» şi din «Cupa Ligii-Adeplast»", mai spune LPF.

Pe de altă parte, compania de telecomunicaţii RCS&RDS a anunţat într-un comunicat remis MEDIAFAX, în 29 mai, că a depus plângere la Consiliul Concurenţei împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal, întrucât "vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga 1 s-a făcut cu încălcarea legislaţiei concurenţei".

"Compania RCS&RDS nu a fost contactată de către Liga Profesionistă de Fotbal, de către reprezentanţii posturilor de televiziune Look TV şi Transilvania Live (care s-a transformat ulterior în Look Plus, n.r.) sau de către reprezentanţii firmei Intel Sky Broadcast. Menţionăm că RCS & RDS nu a virat nicio sumă de bani, nu a semnat niciun contract şi nu se află în negocieri sau discuţii cu Liga Profesionistă de Fotbal, cu niciuna dintre televiziunile sau cu firma menţionată mai sus (...)", spunea la momentul respectiv RCS&RDS.

Totodată, RCS&RDS a scos pe 30 iunie, din grilele sale de cablu analogic şi digital televiziunile Look TV şi Transilvania Live (care s-a transformat recent în Look Plus), la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti, întrucât aceste televiziuni au decis să renunţe de la 1 iulie la regimul "must carry" şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din media.

Look TV şi Transilvania Live nu erau retransmise şi pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS.

Până în prezent, compania UPC şi platforma sa de satelit, Focus Sat, dar şi reţeaua iNES IPTV (care transmite televiziuni prin internet) au anunţat, prin intermediul unor comunicate de presă, că au semnat acorduri de distribuţie cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV şi Look Plus, care vor difuza meciurile din Liga 1 şi din Cupa Ligii, în următorii cinci ani.

În schimb, Romtelecom a anunţat că negociază retransmiterea în continuare a Look TV şi Look Plus, care vor difuza meciurile din Liga 1, în condiţiile în care aceste televiziuni au decis să renunţe, de la 1 iulie, la regimul "must carry" şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor.

Pe de altă parte, potrivit unor speculaţii apărute pe piaţa audiovizualului, reprezentanţii Look TV şi Look Plus/ Transilvania Live ar fi solicitat de la operatorii de cablu un preţ de aproximativ 7 lei pe abonat pe lună pentru retransmisia acestora începând cu 1 iulie, dorind ca aceste televiziuni să fie difuzate în pachetele de bază ale cabliştilor şi nu în pachete separate, pentru care abonaţii să opteze dacă vor sau nu să plătească.

Este de aşteptat ca şi alţi operatori mai mari sau mai mici de cablu din ţară să scoată din grilele lor cele două televiziuni, în condiţiile în care aceste televiziuni au decis să renunţe la regimul "must carry" începând cu data de 1 iulie şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, pe 4 martie, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.

Televiziunile generaliste Look TV şi Transilvania Live au anunţat, pe 2 aprilie, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că au încheiat un memorandum de înţelegere cu Intel Sky Broadcast Ltd. privind difuzarea în direct a meciurilor de fotbal din campionatul Liga I şi Cupa Ligii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici