Maratoniştii români au alergat la Roma alături de italieni, în semn de solidaritate şi prietenie

Aproximativ 25 de sportivi de la Ro Club Maraton au participat la Maratonul Romei, desfăşurat în data de 21 martie, unde au alergat împreună cu atleţi italieni de la clubul Podisti Maratona în semn de solidaritate şi prietenie.

37 afișări
Imaginea articolului Maratoniştii români au alergat la Roma alături de italieni, în semn de solidaritate şi prietenie

Maratoniştii români au alergat la Roma alături de italieni, în semn de solidaritate şi prietenie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sportivii de la Ro Club Maraton şi Podisti Maratona au format un grup de aproximativ 60 de persoane, alergând împreună pe toată distanţa maratonului. De asemenea, atleţii au purtat tricouri verzi, având inscripţionat pe ele "România - Italia, insieme, toghether, împreună", potrivit unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Preşedintele clubului italian, Daniel Lixandru, a declarat, la finalul competiţiei, că acţiunea iniţiată de sportivii din România reprezintă un nou pas în stabilirea unei reale comunicări între români şi italieni.

La cea de-a XVI -a ediţie a Maratonului de la Roma au participat aproximativ 15.000 de sportivi (12.500 de bărbaţi şi aproximativ 2.400 de femei), din 83 de ţări. Această ediţie a fost dedicată de către organizatori fostului campion olimpic de la proba de maraton, la Jocurile Olimpice de la Roma, din 1960, etiopianul Bikila Abebe, care a alergat desculţ pe distanţa de 42,192 kilometri.

Victoria din acest an la Maratonul Romei a fost obţinută de un alt etiopian, Siraj Gena, care a terminat cursa în 2 ore, 8 minute şi 39 de secunde. Sportivul din Etiopia a uimit asistenţa, pe ultimii 500 de metri ai traseului, pe care i-a alergat desculţ, în amintirea conaţionalului său Bikila Abebe.

Proba feminină de maraton a fost câştigată tot de o sportivă din Etiopia, Firehiwot Dado Tufa, care a terminat cursa în 2 ore, 25 de minute şi 28 de secunde.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici