Ministerul Turismului va plăti cu 400.000 de euro mai puţin promovarea brandului de ţară la meciul lui Bute. Care sunt motivele

Firma lui Rudel Obreja, care a organizat gala de box în cadrul căreia a fost promovat brandul României şi în care a boxat Lucian Bute, va încasa de la MDRT suma de 1,53 milioane euro, fără TVA, cu aproape 400.000 euro mai puţin decât valoarea din contract, întrucât nu şi-a îndeplinit unele obligaţii.

800 afișări
Imaginea articolului Ministerul Turismului va plăti cu 400.000 de euro mai puţin promovarea brandului de ţară la meciul lui Bute. Care sunt motivele

Lucian Bute (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

Valoarea totală a contractului dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi Europlus Computers, firma preşedintelui Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, care a organizat evenimentul în care a boxat şi Lucian Bute, a fost de 1,93 milioane euro fără TVA.

Gala de box profesionist "Campion pentru România", în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy, s-a desfăşurat pe 9 iulie la Romexpo.

MDRT a anunţat marţi într-un comunicat că nivelul plăţilor către firma lui Obreja a rezultat din verificarea materialelor livrate de către Europlus Computers, respectiv a celor scrise, înregistrărilor foto-video, apariţiilor televizate, precum şi a materialelor de promovare executate referitoare la gala de box.

Astfel, verificând documentele prezentate de către prestator şi cerinţele din caietul de sarcini, MDRT va plăti integral pentru o parte din acţiuni, proporţional cu ţintele atinse pentru altele şi deloc pentru unele activităţi în cazul cărora materialele prezentate nu au fost suficiente pentru certificarea cheltuielilor, potrivit sursei citate.

Astfel, vor fi plătite proporţional cu ţintele promovarea brandului naţional de turism din momentul sosirii în ţară a adversarului lui Lucian Bute şi de la difuzarea reportajului realizat în exclusivitate de către televiziunea care a transmis în direct gala.

Nu vor fi plătite difuzarea spoturilor de promovare a brandului de ţară şi a destinaţiilor turistice pe cele două turnuri de birouri Twin Towers de lângă Romexpo, spaţiile de expunere pentru bannere/mash-uri cu mesaje de promovare a brandului de ţară, spaţiile de expunere pentru alte suporturi de promovare, expunere pentru mobil outdoor în locaţia de desfăşurare a evenimentului şi pe inelul video din jurul ringului.

De asemenea, firma nu va încasa bani de la minister pentru expunerea pe un sfert din aria afişului galei, pe biletele de acces la eveniment, pe 1/5 din suprafaţa bannerelor de promovare a evenimentului, pe 1/5 din suprafaţa panourilor outdoor de promovare şi pe suprafaţa panourilor mobile de promovare a evenimentului în Bucureşti, dar şi pentru expunerea pe jumătate din suprafaţa flyerelor A6 de promovare a evenimentului şi expunerea în cadrul spoturilor de 6 secunde rulate pe 50 ecrane indoor în 20 de locaţii din Bucureşti.

Conform contractului încheiat între MDRT şi Europlus Computers, plata serviciilor prestate se face numai în baza documentelor justificative din care să reiasă clar îndeplinirea obligaţiilor asumate de către prestator şi atingerea ţintelor stabilite de minister prin caietul de sarcini.

Promovarea brandului naţional de turism este finanţată din fonduri europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici