Ogăraru a iniţiat a doua ediţie a campaniei "Fotbal pentru viaţă"

Fotbalistul George Ogăraru a iniţiat, luni, a doua ediţie a campaniei "Fotbal pentru viaţă", în care 14 jucători români, reuniţi în aceeaşi echipă, luptă împotriva unui adversar imaginar, "Năpasta", pentru a ajuta copiii de la Asociaţia Pro Vita.

33 afișări
Imaginea articolului Ogăraru a iniţiat a doua ediţie a campaniei "Fotbal pentru viaţă"

Ogăraru a iniţiat a doua ediţie a campaniei "Fotbal pentru viaţă" (Imagine: Mediafax Foto)

Din echipa strânsă de Ogăraru fac parte fotbaliştii: Petre Marin, Mirel Rădoi, Florin Lovin, Dorin Goian (Steaua), Bogdan Lobonţ, Ionel Dănciulescu, Adrian Cristea (Dinamo), Costin Lazăr, Dănuţ Coman, Nicolae Grigore (Rapid), Eduard Stăncioiu, Gabriel Mureşan (CFR Cluj), Mihai Neşu (Utrecht).

La conferinţa de presă în care a fost anunţat startul celei de-a doua ediţii a campaniei "Fotbal pentru viaţă" au participat jucătorii echipei Steaua, George Ogăraru, Petre Marin, Mirel Rădoi, Florin Lovin, Dorin Goian şi preotul Nicolae Tănase, unul dintre iniţiatorii Asociaţiei Pro Vita. Tot în cadrul conferinţei au fost prezentate obiectele date spre donaţie, tricouri ale fotbaliştilor, ghete de joc sau mănuşile portarului Bogdan Lobonţ. George Ogăraru, Mirel Rădoi şi Dorin Goian au oferit spre donaţie tricourile îmbrăcate pentru echipa naţională a României.

Fiecare dintre jucătorii echipei "Fotbal pentru viaţă" va avea un adversar imaginar pe care trebuie să-l învingă. Jucătorii prezenţi la conferinţă au tras la sorţi împotriva cărui adversar vor evolua. Astfel, Ogăraru va concura împotriva avortului, Rădoi împotriva handicapului, Petre Marin contra sărăciei, Lovin împotriva bolii şi Dorin Goian contra foametei. Jucătorii s-a îmbrăcat la conferinţă în tricourile albe cu logo-ul campaniei pe care o susţin.

George Ogăraru a precizat că toţi participanţii la campanie au lăsat rivalitatea din Liga I pentru ajutorarea copiilor. "Ne-am adunat aici pentru a lăsa la o parte lupta din campionat, lupta pentru supremaţie în Liga I. Trebuia să vină şi ceilalţi care şi-au donat tricourile şi ghetele de joc, dar din motive obiective nu au fost prezenţi. Unii aveau antrenament, Neşu s-a accidentat şi nu mai poate veni la naţională. Suntem o echipă care luptă împotriva unui adversar care a avut multe victorii în ultimul timp, foametea, abandonul, sărăcia... Încercăm să le facem faţă. Vom avea tricouri donate spre licitaţie prin care încercăm să ajutăm Asociaţia Pro Vita, din Valea Plopului", a spus George Ogăraru.

Fundaşul speră ca şi alţi oameni din fotbal să participe la campanii de ajutoare pentru copii. "Este primul mod prin care noi putem să ne implicăm, atât fizic, cât şi financiar. Sprijinul oamenilor este foarte important. Noi suntem o punte de legătură între oameni şi copiii care au nevoie. Noi nu formăm o asociaţie, ne-am adunat pe fugă, ca să folosesc un termen fotbalistic, dar poate însemna mult. Scopul acţiunii este să facem şi pe alţii să se implice. Preţurile de pornire pentru licitaţie vor fi afişate pe site-ul campaniei, www.fotbalpentruviata.ro. Îmi doresc mai mult decât niciodată ca tricoul meu să preţuiască enorm", a mai spus Ogăraru.

Ogăraru se aşteaptă ca românii să doneze chiar şi un leu pentru a sprijini campania pe care a iniţiat-o. "Unii au spus că nu au posibilitatea să participe la licitaţie. Ei pot să doneze bani, fără să participe la licitaţie, chiar şi un leu. Puţin câte puţin se poate face mult. Sunt aşteptaţi şi alţii să participe în viitor la asemenea campanii. Vom face tot ce ţine de noi să schimbăm ceva în bine. Vrem să arătăm mai mult decât rivalitatea din teren şi decât cea din tribune. Este important să avem o latură pozitivă, să arătăm o latură frumoasă a rivalităţii", a menţionat Ogăraru.

Prima ediţie a campaniei "Fotbal pentru viaţă" a avut loc în aprilie 2008. Pe lângă Ogăraru, au mai participat jucătorii olandezi Edgar Davids, care şi-a donat spre licitaţie ochelarii, şi Klas Jan Huntelaar, care şi-a donat ghetele de joc. Obiectivul anunţat al celei de-a doua ediţii a campaniei este de a strânge minim 21.000 de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici