Petiția aproape de un record: Peste 23 de milioane de oameni cer excluderea Argentinei de la Cupa Mondială

Publicat: 23 07. 2026, 12:38
Actualizat: 23 07. 2026, 12:40
19 July 2026, US, East Rutherford: (L-R) Argentina's Fernandez, Nicolas Otamendi, Rodrigo De Paul, and Lionel Messi, look disappointed with their silver medals at the medal ceremony following the 2026 FIFA World Cup final soccer match between Spain and Argentina at New York–New Jersey Stadium (MetLife Stadium). Photo: Tom Weller/dpa

O petiție prin care se cere excluderea Argentinei de la edițiile viitoare ale Cupei Mondiale de fotbal a strâns peste 23 de milioane de semnături, din 170 de țări, în mai puțin de o săptămână. Demersul se apropie de recordul Guinness pentru cea mai semnată petiție din istorie, relatează Le Figaro. 

Inițiativa a luat naștere la puțin timp după finalul Cupei Mondiale, când au apărut numeroase polemici în jurul naționalei lui Lionel Messi.

Acuzațiile lansate de autorii petiției la adresa FIFA

Petiția s-a încheiat între timp, însă în textul său, autorii demersului acuzau FIFA și arbitrii că sunt „părtinitori în favoarea lui Lionel Messi și a Argentinei”, înainte de a pune întrebarea: „De ce ar trebui restul lumii să participe la competiție, când câștigătorul este deja cunoscut? Excludeți Argentina din Cupa Mondială și acordați o șansă echitabilă tuturor celorlalți”, mai notează sursa citată.

FIFA nu a venit cu o reacție oficială în legătură cu petiția, însă autorii demersului și-au încheiat mesajul cu o notă de ironie după finala câștigată de Spania duminica trecută: „FIFA ne-a ignorat, dar Spania a făcut treaba. Mulțumim, Spania”.

Această mobilizare amintește de o altă petiție lansată de argentinieni în anul 2022, când țara lor a câștigat Cupa Mondială în fața echipei Franței. Petiția cerea ca „Franța să înceteze să mai plângă” și a strâns peste 750.000 de semnături.

La un pas de recordul istoric

Petiția „Argentina Out” a devenit una dintre cele mai populare petiții din istoria internetului. Recordul Guinness este deținut de „Jubilee 200”, o campanie lansată în 1997 pentru a solicita anularea datoriilor considerate insuportabile ale țărilor celor mai sărace.

Aceasta a strâns în total 24,3 milioane de semnături din 166 de țări.

Spania a câștigat Cupa Mondială 2026

Spania este campioana mondială la fotbal în acest an. Ibericii au cucerit trofeul după ce au învins Argentina cu 1-0 în finala Cupei Mondiale.

Spania a controlat prima repriză a finalei Cupei Mondiale, însă fără să reușească să deschidă scorul. Ibericii au avut cele mai importante ocazii prin Lamine Yamal, Mikel Oyarzabal și Marc Cucurella, dar portarul Emiliano Martinez a păstrat poarta Argentinei intactă.

În ciuda superiorității și a numeroaselor șanse, Spania nu a reușit să înscrie în cele 90 de minute, iar finala a intrat în prelungiri.

Spania și-a continuat ofensiva și în prelungiri, iar dominarea a fost răsplătită în minutul 106, când Ferran Torres a deschis scorul.