Principalul suspect în cazul baschetbalistului Hardy Chauncey, identificat. Nu face parte dintr-un clan sau grupare - Mediafax

Principalul suspect în cazul baschetbalistului Hardy Chauncey, identificat. Nu face parte dintr-un clan sau grupare

Poliţiştii din Giurgiu l-au identificat pe principalul suspect în cazul agresiunii care a dus la decesul baschetbalistului american Hardy Chauncey, acesta nefăcând parte din vreun clan sau grupare, a declarat, duminică seară, comisarul Cătălin Georgescu.

1659 afişări
Imaginea articolului Principalul suspect în cazul baschetbalistului Hardy Chauncey, identificat. Nu face parte dintr-un clan sau grupare

Principalul suspect în cazul baschetbalistului Hardy Chauncey, identificat. Nu face parte dintr-un clan sau grupare (Imagine: Diana Iurkiewicz/Arhiva Mediafax Foto)

Cătălin Georgescu a declarat că principalul suspect a fost identificat şi că poliţiştii fac cercetări şi verificări la nivelul judeţului Giurgiu.

Potrivit comisarului de poliţie, suspectul a acţionat de unul singur, fără complici.

El nu face parte dintr-o grupare sau dintr-un clan, a spus Cătălin Georgescu.

Acesta nu a dat alte detalii în legătură cu suspectul, menţionând că alte informaţii, dacă ar fi furnizate, ar periclita ancheta.

 

Baschetbalistul american Hardy Chauncey, de la CSS Giurgiu, a murit duminică după-amiază, la scurt timp după ce a ieşit din sala de operaţie, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florian Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Bagdasar - Arseni" din Bucureşti.

Un număr de 20 de persoane, între care colegi de echipă ai baschetbalistului Hardy Chauncey aflaţi împreună cu acesta în club în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost audiate, au declarat, duminică seară, reprezentanţi ai Poliţiei Giurgiu.

"Ancheta se află în desfăşurare, iar până acum au fost audiate 20 de persoane. De la local au fost ridicate camerele de supraveghere, urmează să se stabilească dacă ele funcţionau în momentul incidentului şi dacă au surprins momentul respectiv, oricum vor fi audiate toate persoanele care s-au aflat în local sau ştiu amănunte despre ceea ce s-a întâmplat", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu, comisar Mirela Gheţa.

Într-un comunicat al Poliţiei Judeţene Giurgiu se arată că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 04.00, un coechipier al baschetbalistului l-a găsit pe acesta căzut în zona ringului de dans, în stare de inconştienţă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici