REŢINUŢI de poliţie în Austria: Suporteri ai Petrolului au primit INTERDICŢIE după ce asupra lor au fost găsite materiale pirotehnice. Românii, escortaţi până la graniţă
Două microbuze şi un autoturism pline cu suporteri ai Petrolului plecaţi la finala Cupei Olandei, AZ Alkmaar – Vitesse Arnhem, au fost oprite sâmbătă de poliţia austriacă pe autostradă şi percheziţionate, călătorii fiind reţinuţi, amendaţi şi returnaţi în Ungaria, cu interdicţia de a se mai întoarce în Austria.
Grupul de suporteri ploieşteni – 34 la număr – plecase spre Olanda pentru a fi alături de galeria echipei din Vitesse, cu care ultraşii Petrolului sunt înfrăţiţi. Doar că, pe drum, în Austria, un filtru organizat de poliţie pentru a depista imigranţii ilegali a tras cele două microbuze pe dreapta. La percheziţie, poliţiştii au descoperit materiale pirotehnice: torţe, fumigene şi alte obiecte. Românii au fost reţinuţi peste noapte la secţia de poliţie. Li s-au întocmit procese verbale, iar şase dintre membrii galeriei Petrolului au fost amendaţi cu câte 300 de euro. Dimineaţa, poliţia austriacă i-a escortat înapoi, la graniţa cu Ungaria, cu interdicţia de a mai intra în Austria.
La finala Cupei Olandei, programată astă-seară, vor fi, totuşi, prezenţi doi susţinători ai Petrolului, plecaţi cu avionul.
Citeşte continuarea articolului pe Pro Sport.
Citeşte şi: Thomas Enders, directorul general Airbus, este investigat pentru fraudă de procurorii din Austria
Citeşte şi: UNGARIA construieşte al doilea gard la frontieră. Premierul Viktor Orban: Va împiedica pătrunderea mulţimilor de imigranţi. Oamenii din Austria şi Germania pot să doarmă liniştiţi
Citeşte şi: Austria solicită diminuarea fondurilor pentru statele membre ale UE ce refuză refugiaţii
Citeşte şi: Un fan a fost arestat la meciul Espanyol – FC Barcelona, după ce a intrat în stadion cu un pistol
Citeşte şi: Simona Halep, declaraţii după înfrângerea la Stuttgart: Nu am putut să domin. Am rămas puternică până la final, dar adversara mea a jucat foarte bine
Citeşte şi: Bayern Munchen, campioană în Bundesliga pentru al cincilea an consecutiv, un record în Germania
Citeşte şi: Valtteri Bottas a câştigat Marele Premiu al Rusiei, primul succes din carieră în Formula 1
Citeşte şi: Ilie Năstase, despre o eventuală suspendare DRASTICĂ din partea ITF: Dacă nu am voie să stau pe scaun, nu mă mai duc. Am alte lucruri de făcut