Simona Halep, decisă să revină în forţă în circuit. Ce planuri are pentru viitor

  • Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în meciul de debut de miercuri, de la turneul Challenger WTA 125 de la Paris.
  • Românca s-a accidentat la genunchi, la revenirea ei pe zgură, după perioada în care a fost suspendată.
  • Ea a transmis joi fanilor ei un mesaj de mulţumire şi încurajare.
247 afișări
Imaginea articolului Simona Halep, decisă să revină în forţă în circuit. Ce planuri are pentru viitor

Simona Halep, decisă să revină puternică în circuit. Ce planuri are pentru viitor

„Ei bine, ieri nu a fost aşa cum am sperat pe teren. Durerea de genunchi care persistă de la Miami a revenit şi, din păcate, nu am putut continua.”, a scris Halep într-un mesaj postat pe instagram.

„Nu este modul în care mi-aş fi dorit să îmi petrec timpul la Paris, dar nimeni nu a spus că această revenire va fi uşoară. Mă voi odihni şi apoi voi continua să muncesc şi să cred în continuare în călătoria mea.”, a completat fosta lideră mondială, cu optimism.

În final ea le-a mulţumit fanilor săi: „Vă mulţumesc celor care mă susţineţi, văd mesajele voastre şi înseamnă foarte mult pentru mine.”

Simona Halep a primit o veste neplăcută în cursul acestei săptămâni, după ce organizatorii de la Roland Garros au comunicat numele celor care au primit wild carduri la al doilea Grand Slam al anului, numele ei nefiind pe listă.

Ea ar mai putea avea o şansă în cazul unor retrageri de ultim moment, fie a unora din sportivele aflate deja pe tablolul principal sau al calificărilor, dar mai ales în cazul în care vreuna din cele care au primit invitaţie nu o va putea onora.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
halep,
mesaj,
mulţumiri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici