Vizer neagă implicarea în acţionariatul de la FC Dinamo

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, neagă implicarea în acţionariatul cubului de fotbal Dinamo Bucureşti.

54 afișări
Imaginea articolului Vizer neagă implicarea în acţionariatul de la FC Dinamo

Vizer neagă implicarea în acţionariatul de la FC Dinamo (Imagine: Mediafax Foto)

Printr-un comunicat dat publicităţii luni, ca reacţie la speculaţiile presei sportive din ultima vreme, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, neagă faptul că s-ar fi implicat în acţionariatul cubului de fotbal Dinamo Bucureşti şi în impunerea lui Dario Bonetti ca antrenor principal.

"Cu toate că mă aflu într-o relaţie de prietenie atât cu Cristi Borcea şi ceilalţi acţionari ai clubului, cât şi cu Cornel Dinu, nu am discutat niciodată despre problemele Clubului Dinamo, mai mult decât un parteneriat la nivel de juniori şi tineret cu propria mea şcoală de fotbal, Liberty Oradea", se spune în comunicat.

În ceea ce îl priveşte pe Dario Bonetti, Vizer susţine că nu are cu acesta "decât o relaţie de prietenie, în virtutea colaborării avute pe vremea activităţii derulate la clubul maghiar FC Sopron".

"Singura mea implicare a fost aceea de a oferi coordonatele de contactare a lui Dario Bonetti, la solicitarea venită din partea acţionarilor Clubului Dinamo", precizează preşedintele FIJ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici