Adolescenţii ar putea prezice dacă un cântec are şanse să devină hit

Reacţiile cerebrale ale adolescenţilor, care se produc atunci când aceştia ascultă cântece noi, ar putea prezice într-o oarecare măsură următoarea piesă de succes din clasamentele muzicale, potrivit cercetătorilor americani, al căror studiu a fost publicat în Journal of Consumer Psychology.

392 afișări
Imaginea articolului Adolescenţii ar putea prezice dacă un cântec are şanse să devină hit

Adolescenţii ar putea prezice dacă un cântec are şanse să devină hit (Imagine: Shutterstock)

"Am demonstrat ştiinţific că este posibil până la un anumit punct să folosim tehnici de imagistică a creierului pe un grup de indivizi pentru a prezice popularitatea" unui cântec, dar şi a altor fenomene culturale, a declarat Gregory Berns, un neuro-economist şi director al centrului de neuropolitică de la Universitatea Emory din Atlanta, principalul autor al acestui studiu.

Acest cercetător şi echipa lui au selecţionat 120 de cântece de pe site-ul MySpace, în 2006, majoritatea lansate de cântăreţi relativ necunoscuţi şi care nu aveau un contract cu o casă de discuri.

Cântecele au fost ascultate de 27 de adolescenţi cu vârstele cuprinse în intervalul 12 - 17 ani, iar reacţiile lor neurologice erau înregistrate cu ajutorul unui sistem de imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională.

Participanţii atribuiau o notă fiecărui cântec, iar notele variau pe o scală de la unu la cinci.

Aceste date au fost colectate iniţial pentru a studia felul în care presiunea exercitată de un grup afectează opiniile adolescenţilor.

Însă la trei ani după realizarea acestui studiu, Gregory Berns urmărea un episod din "American Idol", o emisiune de televiziune creată cu scopul de a descoperi cântăreţi talentaţi, în momentul în care a observat că unul dintre cântecele incluse în studiul său devenise între timp un hit.

"Abia atunci am realizat că noi aveam acel grup unic de date despre reacţiile creierelor unor tineri care ascultă muzică, înainte ca unele dintre acele piese să devină populare şi am început să mă întreb dacă am putea să prezicem care dintre ele vor avea succes", a explicat autorul studiului.

O analiză comparativă a rezultatelor studiului a reliefat faptul că datele generate erau semnificative din punct de vedere statistic pentru a prezice nivelul de popularitate pentru cântecele analizate, în ceea ce priveşte vânzările, între anii 2007 şi 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici