Anomalii genetice comune pentru cinci tulburări mintale, descoperite de cercetători

Anomalii genetice comune pentru cinci grupe mari de tulburări mintale au fost descoperite de oamenii de ştiinţă americani, potrivit celui mai mare studiu realizat până în prezent pe această temă.

903 afișări
Imaginea articolului Anomalii genetice comune pentru cinci tulburări mintale, descoperite de cercetători

Anomalii genetice comune pentru cinci tulburări mintale, descoperite de cercetători (Imagine: Shutterstock)

Savanţii americani au studiat patrimoniul genetic al unui număr de 33.332 de pacienţi suferind de tulburări pervazive de dezvoltare (sau tulburări autistice), Deficit de Atenţie / Tulburare Hiperkinetică (ADHD), tulburări bipolare, depresii majore şi schizofrenie.

Genomul lor a fost comparat cu cel al grupului ţintă, alcătuit din 27.888 de persoane care nu sufereau de aceste boli.

Cercetătorii au descoperit că cele cinci tulburări aveau în comun anumite anomalii ale cromozomilor 2 şi 10 şi la nivelul genelor care participă la regularizarea calciului în celulele cerebrale.

Una dintre gene, denumită CACNA1C, a fost găsită la început doar în cazul tulburărilor bipolare şi al schizofreniei.

Publicat în revista medicală britanică Lancet, studiul precizează că genele fac parte dintr-un "tablou general" şi nu pot să explice, singure, cauzele declanşării acestor tulburări.

Genele studiate proveneau de la persoane de origine europeană, afirmă autorii studiului, care consideră că rezultatele ar putea fi diferite dacă studiul ar fi realizat pe persoane originare din alte regiuni ale lumii. Ei speră însă că rezultatele studiului lor vor contribui la o diagnosticare mai bună a maladiilor psihiatrice.

Clasificarea tulburărilor mintale reprezintă un subiect foarte delicat, întrucât simptomele pot fi vagi şi contradictorii.

Alte studii genomice au evidenţiat deja puncte comune între diverse maladii autoimune, precum artrita, psoriasisul şi boala Crohn, o maladie inflamatorie cronică a intestinului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici