Bazinul Mării Mediterane, secat în urmă cu 5,33 mil. ani, reumplut în mai puţin de 2 ani

Marea Mediterană, care, în urmă cu 5,33 de milioane de ani, se evaporase aproape total, s-a reumplut în doar doi ani, apele din Oceanul Atlantic trecând prin Strâmtoarea Gibraltar cu un debit de peste un milion de ori mai mare decât cel actual al Amazonului, potrivit unui studiu publicat în Nature.

2514 afișări
Imaginea articolului Bazinul Mării Mediterane, secat în urmă cu 5,33 mil. ani, reumplut în mai puţin de 2 ani

Bazinul Mării Mediterane, secat în urmă cu 5,33 mil. ani, reumplut în mai puţin de 2 ani

Potrivit acestui studiu, citat de AFP, în timpul "crizei de salinitate messiniană", care a durat între 50.000 şi 400.000 de ani, Marea Mediterană era despărţită de ocean, iar strâmtoarea Gibraltar se transformase într-un istm. În acea perioadă, marea s-a evaporat în mare parte, lăsând în urmă un lac sărat, situat la 1.500 până la 2.700 de metri sub nivelul actual al mărilor.

Umplerea bazinului Mării Mediterane s-a produs brusc, în urma unei prăbuşiri de teren care a avut loc la nivelul istmului care unea Africa de Europa, a explicat Daniel Garcia-Castellanos, de la Institutul de Ştiinţe ale Pământului "Jaume Almera" din Barcelona (Spania), coordonatorul studiului.

Aproximativ 90% din acest flux de apă a fost transferat din Atlantic în Mediterana într-un interval foarte scurt de timp, cuprins între câteva luni şi doi ani, au declarat cercetătorii.

"Această umplere bruscă implică o creştere a nivelului mării în bazinul Mediteranei de peste 10 metri pe zi", au calculat experţii spanioli.

Precedentele studii, bazate pe adâncimea strâmtorii din acea epocă, indicau faptul că umplerea cu apă a bazinului mediteranean a durat între câteva zeci şi câteva mii de ani.

De această dată, oamenii de ştiinţă au folosit noi tehnici de studiere a straturilor de sedimente (biostratigrafie şi magnetostratigrafie).

Teoria umplerii rapide a bazinului mediteranean este sprijinită de fosilele de floră şi faună descoperite în sedimente, care indică o schimbare între perioada "sărată" a Mării Mediterane, marcată de o mare "penurie" a faunei marine, şi perioada imediat următoare, caracterizată de abundenţa speciilor.

În ciuda unui debit extrem de ridicat, apa s-a scurs pe o pantă relativ mică, într-un unghi cuprins între 1% şi 4%, au declarat cercetătorii spanioli.

Acest canal începea de la câteva zeci de kilometri din interiorul Atlanticului şi continua, pierzând gradual în altitudine, până în centrul Mării Alboran - partea occidentală a Mării Mediterane, situată în zona cuprinsă astăzi între Spania şi Maroc. Potrivit cercetătorilor, viteza de scurgere a apei a depăşit 300 de kilometri pe oră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici