Cum arată zgârie-norii care nu lasă umbră pe sol - FOTO, VIDEO

Clădirile foarte înalte pot fi frumoase, dar umbrele lor pot fura lumina solară unor zone foarte mari, mai ales în centrul marilor oraşe, dar o firmă de arhitectură din Londra are un proiect cu care speră să depăşească această problemă, construind zgârie nori pereche poziţionaţi în aşa fel încât lumina reflectată de faţada unei clădiri anulează umbra celeilalte.

2996 afișări
Imaginea articolului Cum arată zgârie-norii care nu lasă umbră pe sol - FOTO, VIDEO

Cum arată zgârie-norii care nu lasă umbră pe sol (Imagine: NBBJ)

Deşi umbra clădirii care reflectă lumina va rămâne vizibilă, calculele arhitecţilor arată că noul design va reduce umbra totală creată de clădiri cu până la 60%, potrivit firmei de arhitectură NBBJ, informează huffingtonpost.com.

Reflecţiile de lumină care anulează umbra funcţionează de la răsărit până la apus, indiferent de poziţia soarelui pe cer.

"Relaţia dintre soare şi umbră este relaţia dintre cele două clădiri", a declarat Christian Coop, directorul de design al NBBJ.

Arhitecţii spun că lumina reflectată de unul dintre turnuri nu va pune probleme pietonilor, ca în cazul lupelor care concentrează lumina într-un punct încât poate cauza aprinderea unui foc. Lumina solară reflectată de faţada clădirii va fi difuză şi nu va constitui o problemă pentru oameni sau alte clădiri din jur.

Noul design a fost bine primit de specialiştii în urbanism, în condiţiile în care circa 250 de turnuri sunt pe cale a fi construite în Londra în următorii ani.

O simulare computerizată arată cum lumina reflectată de un zgârie-nori ar elimina umbra lăsată de clădirea pereche.

"Ce este minunat la acest proiect este concentrarea asupra structurii şi formei clădirii turn, nu numai asupra aspectului impresionant, şi faptul că ajută la crearea unui spaţiu urban confortabil la nivelul solului", a declarat Dr. Philip Oldfield, de la Universitatea din Nottingham, profesor asistent care nu a fost implicat în realizarea designului celor două turnuri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici