De ce au dispărut petele solare? Astronomii indieni au găsit răspunsul

Anii 2008 şi 2009 au fost într-adevăr marcaţi de absenţa completă a petelor solare, înregistrându-se astfel un record de "acalmie", după cel stabilit în 1913. Fenomenul i-a surprins cu atât mai mult pe oamenii de ştiinţă, cu cât Soarele ar fi trebuit în acea perioadă să atingă un vârf de activitate la sfârşitul ciclului său solar, estimat în medie la 11 ani.

Caracterizate de o uriaşă intensitate magnetică, petele solare sunt noduri concentrate de plasmă - particule încărcate electric - care apar la suprafaţa Soarelui.

Această plasmă se află într-o mişcare permanentă la suprafaţa astrului, urmând nişte curenţi asemănători celor din oceanele de pe planeta noastră. Acest flux curge la nivelul ecuatorului, urcă spre poli unde se scufundă şi reies la suprafaţă la Ecuator pentru a reîncepe un nou ciclu.

Cu o viteză medie de 65 de km/oră, ele au nevoie de circa 11 ani pentru a parcurge un circuit complet şi se încarcă la trecerea lor prin străfundurile Soarelui cu particule care formează acele faimoase pete solare.

Pentru a înţelege dispariţia prelungită a petelor, o echipă de cercetători de la Institutul indian pentru ştiinţe ale educaţiei şi pentru cercetare din Calcutta, condus de Dibyendu Nandi, a modelat pe computer ciclurile şi fluxurile solare pe o perioadă de aproximativ 2.000 de ani.

"După modelul nostru, originea problemei petelor solare datează în realitate de la sfârşitul anilor 1990", la începutul ciclului solar, a explicat Andres Munoz-Jaramillo, un astrofizician american care a colaborat cu savanţii indieni, al căror studiu a fost publicat în revista Nature.

"În acea perioadă, covorul rulant a accelerat", antrenând în mod paradoxal o încetinire a fluxurilor de plasmă şi deci o întârziere a reluării activităţii solare.

O încetinire pe care Soarele a recuperat-o: el a produs pe 15 februarie cea mai puternică erupţie din ultimii patru ani, a anunţat NASA.

Acea erupţie a fost însoţită de o epulzare în spaţiu a masei coronare, o puternică explozie magnetică în coroana Soarelui care aruncă în spaţiu, cu o viteză de 900 de kilometri pe secundă mari cantităţi de plasmă, care ajung uneori până la Terra.

Erupţiile solare de această intensitate pot provoca perturbări grave la nivelul echipamentelor de telecomunicaţii de pe Terra şi din spaţiu, dar şi a sistemelor de distribuţie electrică.

Acalmia Soarelui are şi ea un impact asupra planetei noastre: vânturile solare nu mai sunt atât de puternice şi permit razelor cosmice provenind din spaţiu să ajungă pe Terra.