Medicii sunt aproape să descopere pilula contraceptivă pentru bărbaţi

Descoperirea unei substanţe capabile să inhibe producţia de spermatozoizi ar putea conduce la obţinerea unei pilule contraceptive pentru bărbaţi, cu efecte reversibile, fără a perturba sinteza de hormoni masculini, afirmă autorii unui studiu american.

358 afișări
Imaginea articolului Medicii sunt aproape să descopere pilula contraceptivă pentru bărbaţi

Pilula contraceptivă pentru bărbaţi, la un pas de a deveni realitate (Imagine: Shutterstock)

În contextul în care fabricarea unei pilule contraceptive masculine a devenit în ultimii ani o veritabilă provocare pentru comunitatea ştiinţifică internaţională, cercetătorii americani au testat cu succes o moleculă - JQ1 - pe şoareci, se afirmă într-un articol publicat în revista medicală Cell.

"Substanţa produce o diminuare rapidă şi reversibilă a numărului şi a mobilităţii spermatozoizilor, cu efecte determinante asupra fertilităţii", afirmă James Bradner, de la Institutul pentru studii împotriva cancerului Dana-Farber din Boston, coordonatorul studiului.

Fabricarea unei pilule contraceptive masculine întâmpină mai multe dificultăţi: pe lângă o cerere destul de "ezitantă" din partea bărbaţilor pentru un astfel de produs, principala problemă ţine de faptul că testiculele deţin o funcţie dublă - producţia de spermatozoizi, dar şi producţia de hormoni masculini, responsabili cu manifestarea caracteristicilor masculine (voce, pilozitate) -, iar savanţii vor să oprească doar prima din cele două funcţii şi în mod temporar.

După testarea unor combinaţii androgen-progestogen, abandonate din cauza unor efecte secundare importante, cercetătorii şi-au îndreptat atenţia spre alte substanţe care împiedică spermatozoizii să fecundeze ovocitul.

Potrivit savanţilor americani, injecţiile zilnice cu 50-100 mg/ kg de molecule JQ1 - care inhibă proteina BRDT implicată în procesul de spermatogeneză - timp de şase săptămâni, au generat un efect contraceptiv total la şoarecii masculi testaţi.

După oprirea tratamentului, fertilitatea a revenit la normal, în medie după trei-şase săptămâni, în funcţie de dozele primite, fără efecte secundare şi fără a influenţa nivelul de testosteron al animalelor.

Niciun fenomen anormal nu a fost observat până în prezent la urmaşii acestor şoareci.

Cercetătorii scoţieni au anunţat, în luna mai, că au descoperit gena Katnal 1, responsabilă cu maturizarea spermatozoizilor şi deci cu fertilitatea, deschizând astfel calea spre punerea la punct a unor tehnici de contracepţie masculină non-hormonale, prin intermediul unui medicament capabil să blocheze acţiunea acelei gene.

Inhibitorul JQ1 a fost produs la început pentru a încerca să se trateze un tip deosebit de virulent de cancer al epidermei, iar substanţele asemănătoare acestei molecule ar putea fi folosite în viitor pentru a obţine noi agenţi anticancer, a precizat medicul Martin Matthew Matzuk, cooautor al studiului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici