O reţea de filamente care leagă galaxiile din Univers, detectată pentru prima dată

O reţea uriaşă de filamente care leagă galaxiile între ele a fost descoperită de astronomi, datorită efectului de strălucire al unui quasar imens.

1462 afișări
Imaginea articolului O reţea de filamente care leagă galaxiile din Univers, detectată pentru prima dată

O reţea de filamente care leagă galaxiile din Univers, detectată pentru prima dată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Conform modelului standard care explică formarea Universului, galaxiile nu sunt repartizate la întâmplare, ci sunt integrate într-o reţea de materie, o "pânză cosmică" formată din acumulări de galaxii foarte dense şi din alte regiuni aproape vide.

Cu ajutorul unor simulări pe computer ale structurii Universului la scară mare, fizicienii au ajuns la concluzia că aceste acumulări de galaxii sunt legate între ele printr-un fel de "filamente galactice" formate din gaze difuze.

Însă, până de curând, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să vizualizeze aceste filamente, pentru a le reproduce ulterior cu ajutorul imaginilor de sinteză.

Într-un studiu publicat duminică în revista Nature, cercetătorii au relatat că au detectat pentru prima oară unul dintre capetele acestei reţele intergalactice datorită luminii intense degajate de un quasar.

"Acest quasar (...) iluminează gazele difuze - la o scară fără precedent - şi ne oferă prima imagine a gazelor dintre diferite galaxii. Este o vedere de ansamblu formidabilă asupra structurii generale a Universului", a declarat Xavier Prochaska, profesor de astrofizică la Universitatea nord-americană din Santa Cruz.

Energia degajată de acest quasar îndepărtat, denumit UM287, este atât de mare încât face ca hidrogenul din aceste filamente să devină fluorescent, asemenea bliţului puternic al unui aparat de fotografiat care poate lumina un nor alcătuit din vapori, invizibil în alte condiţii.

Datorită acestui "proiector" care luminează spaţiul în profunzime, astronomii au putut detecta o nebuloasă de gaz uriaşă, cu un diametru de aproximativ două milioane de ani-lumină.

"Am studiat alţi quasari în acelaşi mod, fără să fi detectat acest gaz. Lumina quasarului este ca raza unei lanterne şi, în acest caz, am avut şansa ca lanterna să fie îndreptată asupra nebuloasei şi să surprindă strălucirea gazelor de la capătul unui filament galactic", a explicat Sebastiano Cantalupo, coordonatorul studiului.

O parte din acest gaz va fi absorbită de alte galaxii, însă mare parte ca rămâne "difuză" şi nu va forma niciodată o stea, potrivit lui Cantalupo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici