Ştiinţă-Sănătate

Mit sau adevăr. Te poate îngraşă stresul?

Atunci când eşti stresat, corpul eliberează cortizol, un hormon care te face să te simţi neliniştit.

Studiu. Antibioticele, antiviralele şi vaccinurile ar putea contribui la combaterea demenţei

Se preconizează că numărul persoanelor care suferă de această boală la nivel mondial aproape se va tripla, ajungând la 153 de milioane până în 2050, fapt ce reprezintă o ameninţare majoră la adresa sistemelor de sănătate şi de asistenţă socială. Experţii spun că trebuie să existe mai multe eforturi pentru a vedea dacă medicamentele existente […]

Spectacol astronomic rar: Şase planete se aliniază pe cerul nopţii în ianuarie / Patru planete vor fi uşor vizibile cu ochiul liber

Patru planete vor fi uşor vizibile cu ochiul liber: Marte, Jupiter, Saturn şi Venus, conform The Guardian. Pentru pasionaţii care deţin un binoclu sau un telescop, spectacolul va fi şi mai impresionant, putând observa şi planetele îndepărtate Uranus şi Neptun. Venus, cunoscută şi ca „steaua dimineţii” sau „steaua serii”, va fi una dintre cele mai […]

Studiu. Medicamentele pentru slăbit pot îmbunătăţi sănătatea generală

Medicamentele pentru slăbit au un impact „revelator” asupra întregului organism, arată primul studiu care evaluează modul în care aceste suplimente afectează întreaga sănătate umană.

Care este legătura dintre colesterol şi cancerul de vezică? Descoperirea făcută de cercetători

Echipa de cercetători, condusă de profesorul Tony Hunter, a testat o combinaţie promiţătoare de medicamente care ar putea opri extinderea acestui tip de cancer, notează Medical News Today. Tratamentul combină două substanţe: simvastatina, o statină folosită deja pentru scăderea colesterolului la pacienţii cu probleme cardiovasculare, şi sulfopin, un medicament care blochează proteina PIN1. Descoperirea este […]

Implant revoluţionar în creier pentru tratarea depresiei, testat în sistemul medical britanic

Un dispozitiv medical inovator care foloseşte ultrasunetele pentru a modifica activitatea creierului va fi testat în cadrul sistemului naţional de sănătate britanic (NHS).

Astronomii au găsit sute de găuri negre şi estimează că există miliarde nedescoperite

Astronomii au găsit sute de găuri negre ascunse în norii de praf din spaţiu. Totuşi, specialiştii cred că există miliarde de găuri negre nedescoperite încă.

Studiu: vânzătorii de medicamente compuse pentru pierderea în greutate nu dezvăluie riscurile

Site-urile web care vând consumatorilor americani versiuni compuse ale unor medicamente populare de slăbit de la Novo Nordisk şi Eli Lilly adesea nu informează pacienţii cu privire la riscurile asociate cu aceste medicamente, potrivit unui studiu citat de Reuters.

Descoperire ciudată. O „încâlcire” cuantică a fost găsită în interiorul protonilor

O echipă de cercetători a făcut o descoperire revoluţionară, demonstrând pentru prima dată că quarcurile şi gluonii din interiorul protonilor sunt legaţi prin entanglare cuantică. Acest fenomen misterios, denumit de Albert Einstein drept „acţiune ciudată la distanţă”, permite particulelor să împărtăşească informaţii instantaneu, indiferent de distanţa dintre ele. Descoperirea, publicată în decembrie 2024 în jurnalul […]

Cercetătorii au găsit o metodă să păstreze vaccinurile şi medicamentele fără frigider

O descoperire făcută de cercetătorii de la Universitatea Penn State ar putea elimina necesitatea păstrării la rece a vaccinurilor şi a medicamentelor bazate pe proteine.

Afişarea caloriilor pe meniuri ne face să comandăm porţii mai mici

Afişarea caloriilor pe meniurile restaurantelor şi pe produsele alimentare îi determină pe oameni să aleagă alimente cu mai puţine calorii, deşi efectul este modest, arată un nou studiu publicat în Cochrane Database of Systematic Reviews.

Un pahar de lapte pe zi ar putea reduce riscul de cancer, arată un nou studiu

Un pahar de lapte pe zi ar putea ajuta la prevenirea cancerului intestinal, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Oxford şi Cancer Research UK, citat de Science Alert.

POT a strâns semnăturile necesare iniţierii suspendării lui Klaus Iohannis

Partidul Oamenilor Tineri anunţă joi că a strâns 161 de semnături pentru iniţierea suspendării din funcţie a peşedinte Klaus Iohannis.

Creierul se curăţă în timpul somnului precum o maşină de spălat. Pastilele strică procesul

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Copenhaga au descoperit că procesul de curăţare este orchestrat de o moleculă numită norepinefrină, care este eliberată de creier la fiecare 50 de secunde în timpul somnului profund. „Este ca şi cum ai porni maşina de spălat vase înainte de a merge la culcare şi te-ai trezi cu […]

Riscul de accident vascular cerebral ar putea fi detectat prin examinarea ochilor

Un nou studiu arată că studiul ochiului ar putea identifica riscul de accident vascular cerebral, bazându-se pe analiza vaselor de sânge din retină folosind AI, scrie Science Alert, care citează publicaţia Heart.

Obezitatea are nevoie de o nouă definiţie, se arată într-un raport global

Este nevoie de o definiţie „mai precisă” şi „nuanţată” pentru obezitate, deoarece există riscul ca prea multe persoane să fie diagnosticate cu această boală, se arată într-un raport al experţilor mondiali, citat de BBC.

Un nou tratament pentru cel mai agresiv tip de cancer cerebral ar putea prelungi viaţa pacienţilor

Glioblastomul, un tip de cancer cerebral agresiv şi incurabil, are o rată de supravieţuire medie de doar şase până la nouă luni pentru adulţii în vârstă, scrie Live Science. Cu toate acestea, un test clinic recent a arătat rezultate promiţătoare cu un nou tratament ce îmbină imagistica avansată şi terapia cu radiaţii direcţionate, prelungind timpul […]

Studiu: 4 din 10 persoane ar putea dezvolta demenţă după 55 de ani

Un nou studiu ştiinţific arată că riscul de a dezvolta demenţă este mai mare decât se credea anterior: după vârsta de 55 de ani, oamenii au o şansă de până la 4 din 10 de a dezvolta în cele din urmă demenţă, dacă trăiesc suficient de mult, informează AP News.

Consumul de ceai verde poate reduce riscul leziunilor cerebrale asociate cu demenţa

Un studiu japonez arată că un consum mai mare de ceai verde poate fi asociat cu un număr redus de leziuni cerebrale, protejând, astfel, împotriva demenţei, scrie Science Alert.

Anxioşi la finalul weekendului? Cercetătorii explică fenomenul „depresiei de duminică seara”

Majoritatea angajaţilor se confruntă cu o stare de anxietate şi lipsă de energie în ultima zi din weekend, fenomen cunoscut ca „depresia de duminică seara".

Inteligenţa artificială identifică un tratament revoluţionar pentru prevenirea orbirii

Glaucomul, a doua cauză principală de orbire la nivel global, ameninţă să afecteze peste 111 milioane de oameni până în 2040. Deşi tratamentele existente se concentrează pe scăderea presiunii intraoculare (PIO), acestea nu sunt suficiente pentru toţi pacienţii, iar boala continuă să provoace degenerarea nervului optic. Cercetările recente aduc speranţă, evidenţiind rolul necroptozei, o formă […]

Cum ar putea razele cosmice dezvălui secretul formării tornadelor

Un nou studiu sugerează că particulele subatomice numite muoni, produse de razele cosmice, ar putea oferi indicii importante despre formarea tornadelor. Aceste particule, care ajung pe Pământ atunci când razele cosmice, inclusiv protonii, interacţionează cu atmosfera, ar putea ajuta la măsurarea presiunii atmosferice din cadrul furtunilor supercelulare şi ar putea explica mai bine cum se […]

Studiu. Microplasticele, răspândite în fructele de mare consumate frecvent

Un studiu din Oregon arată că majoritatea fructelor de mare analizate conţin microplastice, inclusiv peştii şi creveţii, scrie Science Alert, care citează Frontiers in Toxicology.

Ce este virusul HMPV, extem de contagios, care face ravagii în China şi care acum a ajuns în România. Cum se manifestă, cât de periculos este şi care sunt diferenţele faţă de COVID

Metapneumovirusul uman sau HMPV se numără printre cei mai răspândiţi patogeni la nivel global, care se răspândeşte mai rapid în sezonul rece. El este la bază un virus care afectează sistemul respirator, iar simptomele provocate de infectarea cu acesta sunt similare celor experimentate de o persoană care suferă de o răceală normală. Complicaţii serioase pot apărea în rândul persoanelor vulnerabile, bătrânii, oameni fără adăpost, etc.

Mesele copioase de sărbători nu înseamnă neapărat colesterol periculos

După mesele copioase de sărbători, mulţi se tem de creşterea colesterolului. Specialiştii spun, însă, că această substanţă grasă este de fapt esenţială pentru sănătatea noastră. Dr. Vincent Valinducq explică într-o emisiune la TF1 că am înţeles greşit rolul colesterolului în organism.

Metapneumovirus uman depistat la Oradea. Tulpina a fost expediată către Institutul Cantacuzino pentru analize suplimentare

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor oferă noi informaţii despre cazul de infecţie cu metapneumovirus uman (HMPV) confirmat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor (SCJUB).

Un fizician susţine că a rezolvat un paradox ceea ce ar putea face posibilă călătoria în timp

Paradoxul bunicului este una dintre problemele logice care apar odată cu conceptul de călătorie în timp. Concret, cercetătorii s-au tot întrebat ce se va întâmpla dacă o persoană ar călători în timp şi şi-ar împiedica bunicul să aibă copii, ştergând0şi astfel propria existenţă. Lorenzo Gavassino, fizician la Universitatea Vanderbilt, susţine că a rezolvat această problemă. […]

Studiu. Cafeaua de dimineaţă poate reduce riscul de deces cauzat de boli de inimă

Un nou studiu a constatat că persoanele care beau cafea dimineaţa au un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiovasculare decât consumatorii care beau cafea pe timpul zilei, relatează BBC.

Studiu: Care este produsul lactat care consumat zilnic poate reduce riscul de cancer intestinal cu 17%

O cantitate zilnică suplimentară de 300 mg de calciu, adică echivalentul găsit într-o jumătate de litru de lapte, a fost asociată cu un risc cu 17% mai mic de a dezvolta cancer intestinal, au declarat cercetătorii, relatează The Guardian. Studiul a concluzionat şi faptul că sursele de calciu precum laptele de soia fortificat au un […]

Cercetătorii au descoperit un parazit uman rezistent la tratamentele antiparazitare clasice

Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă specie de parazit uman care pare să fie rezistentă la tratamentele antiparazitare comune, cum ar fi ivermectina, anunţă Live Science. Parazitul este un tip de vierme rotund înrudit cu Trichuris trichiura, despre care se crede că în prezent infectează între 429 de milioane şi 508 de milioane de […]

Studiu: Utilizarea inteligenţei artificiale în screeningul cancerului de sân creşte şansele de detectare a bolii

Numeroase studii au sugerat că inteligenţa artificială ar putea ajuta cadrele medicale să depisteze cancerul, fie că este vorba de identificarea creşterilor anormale în scanările CT sau a semnelor de cancer mamar în mamografii. Potrivit un studiu recent, cercetătorii afirmă că au testat pentru prima dată inteligenţa artificială în cadrul unui program de screening la […]

Analizele obişnuite de sânge pot prezice dacă pacientul va răspunde la imunoterapie

Denumit Scorpio, sistemul bazat pe inteligenţă artificială poate prezice dacă un pacient va răspunde pozitiv la imunoterapie folosind doar analize obişnuite de sânge, potrivit rezultatelor publicate în Nature Medicine. Noul instrument, creat de specialiştii de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center şi Tisch Cancer Institute, este mai precis decât metodele actuale aprobate de Administraţia americană […]

Moştenirea toxică a Imperiului Roman. Cum a afectat plumbul inteligenţa europenilor timp de secole

Măreţia Imperiului Roman a avut un preţ neaşteptat: scăderea inteligenţei populaţiei europene cu până la trei puncte de IQ, dezvăluie un studiu.

Schimbă şunca cu tofu sau cârnaţi cu fasole pentru a reduce riscul de demenţă cu un sfert

Renunţarea la mezeluri în favoarea alimentelor precum fasolea sau tofu ar putea reduce riscul de demenţă cu aproape 25%, arată un studiu făcut de cercetătorii de la Harvard.

Studiu. Diversitatea alimentelor pe bază de plante, esenţială pentru un microbiom intestinal sănătos

Un studiu realizat pe 21.000 de persoane arată că diversitatea şi cantitatea alimentelor pe bază de plante sunt factori cheie pentru un microbiom intestinal favorabil, scrie IFLScience, care citează Nature Microbiology.

Ce este HMPV, virusul care se răspândeşte rapid în nordul Chinei? Cum se manifestă şi cum poate fi prevenit

HMPV face parte din aceeaşi familie cu virusul sinciţial respirator (RSV) şi a apărut cel puţin din 2001, când a fost identificată pentru prima dată în Ţările de Jos. Virusul provoacă simptome asemănătoare gripei sau răcelii, dar care poate creşte riscurile sau duce la complicaţii mai grave precum bronşita sau pneumonia, scrie The Guardian. În […]

Un val de infecţii respiratorii în China. Spitalele sunt pline cu copii infectaţi

Un nou val de infecţii respiratorii pune presiune pe spitalele din China, unde metapneumovirusul uman (HMPV) afectează în special copiii sub 14 ani.

Un virus obişnuit ar putea declanşa boala Alzheimer

Un virus comun, cu care majoritatea oamenilor vin în contact încă din copilărie, ar putea fi responsabil pentru apariţia bolii Alzheimer la anumite persoane, au descoperit cercetătorii de la Universitatea de Stat din Arizona.

Bacteriile rezistente la antibiotice ar putea ucide 40 de milioane de oameni până în 2050

Rezistenţa la antibiotice devine o ameninţare globală tot mai gravă, care ar putea face 40 de milioane de victime în următorii 25 de ani, avertizează Dame Sally Davies, fostul medic-şef al Angliei.

Sunt pisicile şi câinii mai inteligenţi decât bebeluşii?

Cercetătorii au încercat să răspundă la o întrebare care îi intrigă pe mulţi proprietari de animale de companie: cât de inteligenţi sunt câinii şi pisicile în comparaţie cu bebeluşii.