Sonda rusească Phobos-Grunt care trebuia să ajungă pe Marte va cădea pe Terra pe 15 ianuarie

Fragmente din sonda spaţială rusă Phobos-Grunt, care a eşuat în tentativa ei de a părăsi orbita terestră pentru a ajunge pe Marte, după lansarea de la începutul lunii noiembrie, ar putea să se prăbuşească pe Terra pe 15 ianuarie, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al forţelor spaţiale ruse.

479 afișări
Imaginea articolului Sonda rusească Phobos-Grunt care trebuia să ajungă pe Marte va cădea pe Terra pe 15 ianuarie

Sonda rusească Phobos-Grunt care trebuia să ajungă pe Marte va cădea pe Terra pe 15 ianuarie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Potrivit datelor pe care le deţinem până acum, bucăţi din sonda Phobos-Grunt ar trebui să cadă pe 15 ianuarie", a declarat Alexei Zolotukhin, citat de agenţia de presă Interfax. El a precizat însă faptul că "data finală ar putea să se modifice, în funcţie de anumiţi factori externi".

Sonda Phobos-Grunt a fost lansată în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, dar, în loc să se înscrie pe traiectoria care urma să o ducă spre Phobos, unul dintre sateliţii planetei Marte, a rămas pe orbită în jurul Terrei şi de atunci pierde puţin câte puţin din altitudine.

Phobos-Grunt, alcătuită din două module - din care unul era capabil să revină pe Terra -, avea ca obiectiv colectarea unor eşantioane de rocă şi praf de pe Phobos. Scopul era să determine dacă Phobos este un asteroid rămas captiv pe orbita lui Marte sau dacă acest mic corp ceresc - cu un diametru de 18 kilometri - este un fragment desprins din planeta roşie.

Sonda Phobos-Grunt a fost prima tentativă a Rusiei din ultimii 15 ani de a realiza o misiune de explorare interplanetară, după eşecul suferit în noiembrie 1996 de sonda Mars 96, care s-a prăbuşit în Oceanul Pacific.

Eşecul acestei sonde a reprezentat în acelaşi timp eşecul primei misiuni a Chinei spre Marte, întrucât Phobos-Grunt ar fi trebuit să plaseze satelitul Yinghuo-1 pe orbita planetei roşii, cu scopul de a-i studia şi monitoriza suprafaţa şi câmpul magnetic.

Potrivit lui Alexei Zolotukhin, citat de AFP, între 20 şi 30 de fragmente se vor desprinde când sonda va reintra în atmosfera Terrei. Phobos-Grunt are o greutate de 13,5 tone şi se află în prezent pe orbită, la o altitudine ce variază în intervalul 184 - 224 kilometri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici