STUDIU revoluţionar: Un robot a trecut pentru prima dată în istorie testul conştiinţei de sine

Un robot american a trecut pentru prima dată în istorie clasicul King's Wise Men ("Sfetnicii regelui"), un test de identificare a propriei conştiinţe, informează independent.co.uk.

2492 afișări
Imaginea articolului STUDIU revoluţionar: Un robot a trecut pentru prima dată în istorie testul conştiinţei de sine

STUDIU revoluţionar: Un robot a trecut pentru prima dată în istorie testul conştiinţei de sine

Acest test clasic de autoconştientizare are la bază următoarea poveste: "Regele i-a chemat la curtea lui pe cei mai înţelepţi trei oameni din regat pentru a-şi alege următorul sfetnic. A pus o pălărie pe capul fiecăruia dintre ei, astfel încât fiecare înţelept putea să vadă pălăriile celorlalţi, dar nu şi pe a lui. Fiecare pălărie era albă sau albastră. Regele le-a garantat celor trei înţelepţi faptul că cel puţin unul dintre ei purta o pălărie albastră - cu alte cuvinte, în încăpere puteau fi una, două sau trei pălării albastre, dar nu zero. Regele a anunţat, de asemenea, că acest concurs va fi cinstit pentru toţi cei trei participanţi. Aceştia nu aveau voie să vorbească între ei. Regele a promis că acela care va păşi primul în faţa lui şi va spune ce culoare are pălăria pe care o poartă va deveni noul lui sfetnic".

Inginerii de la Institutul Politehnic Rensselaer din New York au adaptat acest test pentru un grup de trei roboţi - doi dintre ei au fost informaţi în legătură cu faptul că au primit "o pastilă care prosteşte", din cauza căreia nu mai pot să vorbească. Apoi, toţi cei trei roboţi au fost invitaţi să spună care dintre ei poate încă să "vorbească".

Iniţial, toţi cei trei roboţi nu au putut să rezolve problema şi au spus "Nu ştiu", însă, unul singur, după ce şi-a auzit propria voce, a adăugat imediat: "Îmi pare rău, acum ştiu!".

Experţii în robotică spun că trecerea cu succes a acestui test simplu nu reprezintă "o conştientizare deplină a sinelui", dar Selmer Bringsjord, coordonatorul studiului, consideră că, prin trecerea mai multor teste de această natură, viitorii roboţi îşi vor construi un repertoriu de abilităţi care îi vor ajuta să devină tot mai folositori pentru oameni.

În 2014, un super-computer a devenit prima formă de inteligenţă artificială din lume care a trecut cu brio Testul Turing, convingând un grup de voluntari că era un băiat în vârstă de 13 ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici